Poroșenko cere în fața Congresului SUA arme și un statut special de securitate pentru Ucraina
‘Dacă nu îi oprim acum, vor trece granița Europei’, a atenționat Poroșenko, cerând Statelor Unite și Europei să nu lase Ucraina singură în fața Rusiei.
El a reamintit totodată de Memorandumul de la Budapesta din anul 1994, document prin care SUA, Rusia și China au acordat Ucrainei garanții de securitate în schimbul renunțării la arsenalul nuclear moștenit de armata ucraineană în urma destrămării Uniunii Sovietice.
‘Ucraina, care a renunțat la al treilea arsenal nuclear din lume în schimbul garanțiilor de securitate, a fost înjunghiată în spate de una dintre țările care i-au dat aceste garanții’, a menționat Poroșenko, făcând aluzie la Rusia. În acest context, el a calificat anexarea Crimeii drept ‘una dintre cele mai cinice trădări ale istoriei moderne’.
Referindu-se la conflictul armat cu separatiștii sprijiniți de Moscova, Poroșenko a insistat că armata ucraineană are nevoie de arme moderne produse de statele occidentale pentru a face față acestei confruntări, asistența neletală furnizată până în prezent fiind insuficientă. ‘Vestele antiglonț și echipamentele de vedere nocturnă sunt de asemenea importante. Dar nu putem câștiga un război doar cu veste antiglonț’, a explicat Poroșenko, adăugând că, ‘la fel ca Israelul, Ucraina are dreptul să-și apere teritoriul’.
Conform agenției DPA, șeful statului ucrainean a amintit că și în alte state din fostul bloc sovietic există vorbitori de limbă rusă, menționând Republica Moldova, Georgia, Kazahstan, Polonia, România, Bulgaria și statele baltice.
El a afirmat în continuare că doar soldații slab echipați ai armatei ucrainene stau acum în calea ‘coșmarului întoarcerii în secolul trecut, într-un nou război rece’. ‘Războiul în care luptă acum acești soldați nu este doar războiul Ucrainei. Este și al Europei și al Americii de asemenea’, a subliniat Poroșenko.
În consecință, el a cerut în fața Congresului Statelor Unite ca Washingtonul să acorde Ucrainei ‘un statut special de securitate și apărare care să reflecte cel mai înalt nivel de interacțiune cu un aliat ce nu este membru NATO’.