Porţile de Fier: Sindicaliştii declanşează grevă japoneză

Economica.net
11 06. 2014
portile_de_fier_98881100_54108900_88057800

‘Considerăm că, în acest moment, sectorul hidroenergetic se află într-o stare extrem de dificilă cauzată în mod exclusiv de factorii decizionali care se află la conducerea acestuia, situaţie ce poate genera oricând consecinţe deosebit de grave pentru sistemul energetic. Atât Hidroelectrica, cât şi Hidroelectrica – Serv sunt manageriate de persoane care nu au competenţe nici profesionale – specifice domeniului, şi nici manageriale. De fapt, acestea, prin comportamentul şi deciziile adoptate, dovedesc că servesc mai degrabă interesele unor grupări de interese, altele decât pe cele ale societăţilor şi ale economiei naţionale’, a declarat preşedintele Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu.

Potrivit comunicatului, Sindicatul Porţile de Fier acţionează în numele şi pentru un număr de 1.100 de salariaţi din cadrul Hidroelectrica – Serv, iar greva japoneză va presupune continuarea lucrului de către salariaţi, fără afectarea procesului de producţie.