Portland Trust încă nu a găsit teren potrivit pentru următorul proiect. Florin Furdui: „Proprietarii de terenuri sunt cam optimiști”

21 04. 2020
florin_furdui_19421700

Compania avea in vedere o potențială vânzare a Expo Business Park în cursul anului 2020, iar proiectul avea 87% grad de închiriere, dar pandemia de coronavirus a întârziat momentan demararea acestui demers. De altfel, Portland Trust vine după o serie de tranzacții, ultima cu sud africanii de la Lion’s Head Management care au preluat pentru o sumă de 170-180 milioane de euro proiectul de birouri Oregon Park de 70.000 mp, din apropierea stației de metrou Aurel Vlaicu.

Deocamdată, compania are două proiecte, unul finalizat, iar celalalt în construcție, cu finanțarea asigurată, datorită relației bune dintre băncile finanțatoare și dezvoltator.

„De altfel, spre deosebire de 2008, actuala criză nu e una de lichidități. În piață sunt bani, trebuie să fii convingător și să ai o imagine bună în fața băncilor”, explică Florin Furdui.

Cam prea mult optimism pe piața terenurilor

Dar, deși nu sunt probleme în zona dezvoltării de proiecte, Portland Trust nu a reușit deocamdată să identifice un teren pentru următorul proiect al dezvoltatorului din cauza unui oarecare „optimism un pic exagerat” al proprietarilor de terenuri.

„Încă nu am reușit să localizăm un teren pentru următorul nostru proiect. Pe piața terenurilor e prea mult optimism, dar terenul trebuie să se încadreze în cifrele proiectate de noi, altfel nu vom cumpăra. Atâta vreme cât ecuația financiară nu se închide, nu vom intra în vreo tranzacție. Portland Trust e o companie foarte atentă la cifre și dacă nu se îndeplinesc toți parametrii, nu facem tranzacția”, explică Furdui.

La ora actuala, Portland Trust e ocupată cu dezvoltarea J8 Office din Bucureștii Noi și cu închirierea proiectului, după ce anul trecut a semnat una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere de birouri din România, 30.000 mp cu Ubisoft.

„Vom aduce câțiva retaileri în J8 Office, am fost foarte plăcut surprinși de ceea ce s-a întâmplat la Expo Business Park, unde zona pe care am închiriat-o către retaileri s-a transformat în zonă publică, vin oameni din zonă, am închiriat și către un restaurant și negociem, în prezent, și cu World Class. Vom închiria suprafețe de birouri cuprinse între 1.000 mp și 8.000 mp”, susține Florin Furdui.

În ceea ce privește șantierul, Furdui spune că firma de construcții scanează muncitorii la venire, aceștia poartă echipament de protecția și nu au voie să stea prea aproape unul de celălalt, iar punctele de igienă din zonă sunt mai numeroase decât de obicei.

Portland Trust, fondat de Robert Neale, e unul dintre cei mai experimentați dezvoltatori de pe piața românească, și a dezvoltat, printre altele, primul proiect de birouri de clasa A, Bucharest Business Park, de 24.500 mp, amplasat lângă Casa Presei sau Floreasca Business Park, de 37.500 mp, din Barbu Văcărescu, cumpărat de germanii de la GLL în 2015, pentru 104 milioane de euro sau Oregon Park de circa 70.000 mp, din zona Barbu Văcărescu-Floreasca.