Portofoliul mediu al unui investitor pe piaţa de capital românească este de 2.700 euro
‘Peste 62.000 de investitori individuali au conturi de tranzacţionare şi sunt investitori la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit Fondului de Compensare a Investitorilor. Portofoliul mediu al unui investitor este de 2.700 de euro’, se arată în document.
Conform sursei citate, investitorii români persoane fizice care tranzacţionează pe piaţa de capital din România consideră că principalele aspecte care au fost îmbunătăţite semnificativ în ultimii ani la Bursă vizează apropierea faţă de investitori, creşterea transparenţei şi un grad mai ridicat de tehnologizare.
‘Am decis să investesc pentru că am vrut mai multă libertate financiară. Am devenit investitor în acţiuni în aprilie, în acest an, după ce anterior am investit în obligaţiuni. Pentru că randamentul în obligaţiuni nu a fost cel satisfăcător, am diversificat şi am decis să investesc în acţiuni. Le recomand tuturor să urmărească site-ul BVB şi să participe la acţiunile de educaţţie financiară’, spune Florentina Ilioiu, 29 de ani, de profesie inginer, în cadrul proiectului ‘7/24 Capital’, iniţiat de BVB cu ocazia Zilei Naţionale a Investiţiilor.
De asemenea, Vlad Istrate, 24 de ani, a terminat în acest an facultatea, de un an este investitor la BVB, şi în urmă cu doar câteva luni a câştigat primul loc în cadrul concursului de tranzacţionare virtuală, Invest Quest, realizat de BVB împreună cu Rotary Club, în urma căruia a obţinut un premiu de 5.000 de lei.
‘Am intrat în posesia banilor de la Invest Quest şi sunt deja investiţi pe piaţa de capital din România. Oamenii ar trebui să ştie că bursa e un loc în care ar trebui să se regăsească o parte din economiile lor, mai ales că bursa românescă oferă printre cele mai mari dividende din lume’, a spus Istrate.
Adrian Oanea, 29 de ani, este investitor la BVB de 10 ani, a fost întrebat de reprezentanţii BVB ce s-a schimbat fundamental la bursă în ultimii ani.
‘E vorba de o apropiere mai mare faţă de investitori, de transparentizare şi de tehnologizare. Se simte că bursa încearcă noi metode să atragă emitenţi noi şi să eficientizeze transferul de informaţii de la emitent la investitor’, a afirmat Oanea.