10.000 de români pariază pe FOREX. Portretul robot al jucătorului şi plasamentele lui favorite
Pasiunea pentru tranzacţii cu instrumentele financiare derivate, care se bazează pe cotaţii valutare (FOREX), dar şi pe preţurile metalelor preţioase, ale altor mărfuri şi ale acţiunilor bursiere, a proliferat mult în ultimii ani.
La sfârşitul anului trecut, estimările ECONOMICA.NET ajungeau la cel puţin 8.000 de conturi deschise de jucătorii români la casele de brokeraj înregistrate legal, la care se adăugau alţi 2.000 de jucători cu plasamente pe „piaţa gri”, a intermediarilor neautorizaţi.
Produsele derivate oferite de casele de brokeraj FOREX sunt mai ales contractele pe diferenţă (CFD) şi variantele acestora, prin care se anticipează un anumit curs valutar, iar câştigurile, dar şi pierderile, sunt amplificate de un coeficient multiplicator, denumit levier. Riscurile tranzacţiilor Forex sunt cu atât mai mari cu cât jucătorii sunt mai puţin informaţi sau mai puţin conştienţi în privinţa lor.
Dintre clienţii casei de brokeraj XTB România, 65% au până în 40 de ani, în timp ce ponderea celor cu vârsta de peste 50 de ani este de sub 10%. XTB România este una dintre cele mai mari furnizoare din România de servicii de intermediere pe pieţele de derivate valutare, iar rezultatul sondajului pe care l-a făcut printre clienţii săi are mari şanse să fie reprezentativ.
Portret robot de jucător
Bărbaţii sunt cei mai atraşi de riscurile pe care le presupune tranzacţiiile cu instrumente prin care se pariază pe cursurile valutare: ei reprezintă 83% din toţi şi majoritatea covârşitoare este din mediul urban.
Nu există o categorie profesională anume care să se îndrepte către produsele financiare derivate – managerii sau administratorii, inginerii, economiştii, antreprenorii sau persoanele cu profesii liberale reprezintă fiecare între 10% şi 15% din clienţii XTB România, potrivit datelor companiei.
„Un aspect îmbucurător pentru noi este faptul că aproximativ 4% dintre clienţii noştri sunt studenţi, ceea ce nu doar că arată un interes al generaţiei tinere pentru instrumentele financiare complexe, dar denotă şi existenţa unui anumit grad de educaţie financiară în rândul lor”, spune Bogdan Albu, director general XTB România. Oficialul ţine să accentueze că educaţia financiară „este un deziderat” căruia îi alocă „resurse semnificative”.
Jucătorul român pe derivate valutare preferă în primul rând pariurile pe perechea valutară euro – dolar, care însumează 49% din volumele realizate prin platformele oferite de XTB România. Totuși, ponderea a scăzut semnificativ comparativ cu anii trecuţi, când tranzacţiile cu această pereche valutară reprezentau 70% din totalul volumelor.
Peste 6 % din volumele tranzacţiilor este realizat pe perechea lira sterlină – dolar, în timp ce o altă monedă interesantă pentru traderii români este yenul japonez, ca şi perechile dolar – yen japonez şi euro – yen japonez, fiecare având o pondere de peste 4,6% în volumul total al tranzacţiilor.
Derivatele pe perechi valutare rămân cele mai jucate, cu o pondere de 77% din volumul total, în timp ce la polul opus se află mărfurile – un procent de 8%, din care jumătate este „acaparat” de aur, potrivit datgelor XTB România.
Tranzacţiile cu indici însumează restul de 15%, cu o proporţie covârşitoare a investitorilor care se orientează către trei indici, reprezentativi pentru pieţele financiare la nivel global – DJIA, SP500, DAX.
„Investitorul român este precaut, folosind politica pașilor mărunți – începe cu o sumă mai mică, iar ulterior, în funcție de rezultatele obținute și de experiența pe care o dobândeşte, continuă să crească volumul sumelor investite. Cei care aleg să investească încă de la început o sumă consistentă au, de regulă, o experienţă solidă de tranzacţionare”, susţin oficialii XTB.
O proporţie importantă (puţin peste 10%) de investitori îşi suplimentează volumul investiţiilor la un anumit interval de timp (lunar sau trimestrial).
Un investor activ din doi participă la cel puțin un eveniment educațional pe lună, iar unul din trei participă la cel puțin un astfel de eveniment în fiecare săptămână, printre care cele mai noi sunt „workshopurile dedicate de psihologie investiţională”.
Citeşte şi
Ce spun specialiştii FOREX şi care sunt cele mai frecvente greşeli ale jocului valutar
Ce se ascunde în spatele promisiunilor de câştiguri fabuloase din tranzacţii Forex