Portugalia a început vaccinarea anti-COVID-19 a tinerilor de 12 – 15 ani înainte de deschiderea anului școlar
Zeci de copii, însoţiţi de cel puţin unul dintre părinţii lor, au stat la coadă sâmbătă dimineaţă la centrul de vaccinare din Almada, o suburbie a capitalei Lisabona.
„Eram nerăbdătoare ca autorităţile să dea undă verde vaccinării adolescenţilor. Este o măsură de siguranţă pentru ei şi pentru părinţii noştri”, a declarat Elisabete Bastos, care s-a aflat alături de fiul ei de 14 ani, venit să se vaccineze.
„Pentru a obţine imunitatea colectivă, nu avem de ales, trebuie să-i vaccinăm şi pe cei mai tineri”, a spus Gisela Martins, care şi-a însoţit fiul, un licean de 15 ani.
În total, aproximativ 160.000 dintre copiii din această grupă de vârstă, din aproape 410.000, sunt programaţi pentru vaccinare, potrivit autorităţilor sanitare care au rezervat de asemenea weekend-ul următor pentru imunizarea celor mai tineri. Weekend-ul trecut a fost rezervat tinerilor din grupa de vârstă 16-17 ani.
Conform calendarului stabilit de autorităţi, obiectivul este pregătirea pentru un nou an şcolar care începe în Portugalia la jumătatea lunii septembrie. Echipa care coordonează acest program speră să finalizeze vaccinarea copiilor de 12-15 ani până pe 19 septembrie.
În Portugalia, peste 70% din populaţie este complet vaccinată împotriva COVID-19. Acest obiectiv, atins mai devreme decât era prevăzut, a permis guvernului să anticipeze ridicarea anumitor restricţii, în special creşterea numărului de persoane admise în restaurante şi săli de spectacole începând de luni.