Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant

23 11. 2024
Paulo Rangel

„Portugalia este un stat de drept, Portugalia este un stat care îşi respectă obligaţiile internaţionale şi atunci când a fost făcută această acuzaţie, am avut ocazia să spun că Portugalia este evident obligată, respectând independenţa deciziilor Curţii Internaţionale”, a spus Rangel.

Şeful diplomaţiei portugheze a declarat într-o conferinţă de presă, după şedinţa săptămânală a guvernului, că autorităţile portugheze „au capacitatea şi vor executa această hotărâre dacă există circumstanţe în care este necesar să facă acest lucru”.

Însă, „a avea o echivalenţă între Hamas şi Guvernul Israelului ni se pare inadecvat din punct de vedere politic”, a spus Rangel, care a insistat asupra respectului „profund” al executivului său pentru deciziile CPI.

CPI a cerut joi arestarea şi predarea lui Benjamin Netanyahu şi a lui Yoav Gallant pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Palestina. De asemenea, a emis un mandat de arestare împotriva unui lider militar al Mişcării de Rezistenţă Islamică (Hamas), Mohammed Deif, deşi Israelul l-a declarat deja mort într-un atac din iunie în Fâşia Gaza, ucidere care nu a fost confirmată de Hamas şi nici nu a putut fi verificată de procurorul CPI, Karim Khan.

În trecut, Khan Khan a mai cerut arestarea fostului lider Hamas Yahya Sinwar şi a şefului biroului său politic, Ismail Haniyeh, dar mandatele au fost retrase, deoarece procurorul a considerat că moartea lor a fost confirmată (Haniyeh într-un atac israelian la Teheran în iulie şi Sinwar, în Fâşia Gaza, luna trecută).

Sursa foto: Portugal.gov.pt