Portugalia anunță o înăsprire a politicilor sale privind migrația

Guvernul portughez de dreapta, la putere din martie, a anunţat luni o înăsprire a politicii sale privind migraţia, care devenise una dintre cele mai deschise din Europa sub executivul socialist anterior, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 iun. 2024, 21:14
Portugalia anunță o înăsprire a politicilor sale privind migrația

„Vrem să punem capăt anumitor mecanisme care dau naştere unui abuz excesiv faţă de disponibilitatea noastră de a primi” imigranţi, a declarat premierul Luis Montenegro (foto), prezentând o serie de măsuri pentru a deschide calea pentru „un nou ciclu de gestionare a fluxurilor migratorii”.

Noul guvern a decis în special să abroge o dispoziţie în vigoare din 2018 care le permitea imigranţilor să solicite regularizarea statutului lor, demonstrând că au lucrat de cel puţin un an şi au contribuit la sistemul de asigurări sociale, deşi au intrat ilegal pe teritoriul portughez.

Premierul Luis Montenegro a recunoscut că Portugalia are nevoie de migranţi pentru a face faţă „declinului demografic”, însă a spus că este necesar „să se evite extrema de a nu controla intrările în ţară”.

În Portugalia s-a înregistrat o dublare a populaţiei cu cetăţenie străină în cinci ani, ajungând anul trecut la un milion de persoane, sau o zecime din populaţia totală, potrivit cifrelor provizorii furnizate de Agenţia pentru integrare, migraţie şi azil (Aima).

Anul trecut, situaţia a circa 180.000 de imigranţi au fost reglementată, conform datelor provizorii oferite de Guvern.

Creată în toamna anului trecut după desfiinţarea fostei poliţii de frontieră, agenţia guvernamentală pentru migraţie s-a confruntat de atunci cu o lipsă de personal şi cu o creştere a cererilor de azil care au condus la un număr mare de dosare neprocesate.

„Agenţia care există în prezent, Aima, nu funcţionează bine şi va trebui să o restructurăm”, a anunţat luni premierul portughez.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
Asociația Construim România (ASCORO) a prezentat în ultima zi a anului previziuni privind finalizarea tunelurilor de autostradă aflate în lucru anul acesta. Astfel, primul tunel veritabil de......
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva ...
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...