Portugalia este în criză, dar este noul Eldorado al pensionarilor europeni

Portugalia, împotmolită în criză, suscită interesul unui număr tot mai mare de pensionari europeni în căutarea unei vieţi uşoare, atraşi de scutiri fiscale generoase şi preţuri imobiliare în scădere puternică, relatează AFP.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 04:40
Portugalia este în criză, dar este noul Eldorado al pensionarilor europeni

„Mulţi englezi, germani şi scandinavi, în căutare de soare, trăiesc deja în Portugalia, iar numărul francezilor este în creştere”, a declarat Carlos Vinhas Pereira, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie franco-portugheză.

Pentru a atrage mai mulţi străini, guvernul portughez a redus povara fiscală astfel că de la începutul acestui an toţi pensionarii europeni din sectorul privat care se instalează pentru prima oară în Portugalia sunt scutiţi de impozitele pe pensii percepute în ţările de origine.

„Măsurile de austeritate aplicate de guvern pentru satisfacerea exigenţelor troicii creditorilor au contribuit la reducerea cererii interne, de unde şi ideea de a apela la străinătate pentru relansarea activităţilor”, a spus Vinhas Pereira.

Facilităţile fiscale acordate străinilor nu au provocat nemulţumire în ţara unde autorităţile au declarat război fraudei fiscale şi au majorat puternic impozitele percepute portughezilor pentru creşterea încasărilor bugetare.

Erwin Mohr, vicepreşedinte al asociaţiei proprietarilor străini din Portugalia, stabilit în Portimao (Algarve) acum 19 ani „pentru scăpa de zăpada din Germania”, crede că ţara este pe cale să devină Florida Europei, sau un paradis fiscal pentru noii pensionari.

„Un cuplu de pensionari germani instalat în Portugalia cheltuieşte uşor 1.500-2.000 de euro pe lună, ceea ce compensează lipsa câştigului pentru fiscul portughez. Fără pensionari, economia din Algarve s-ar prăbuşi”, a spus Mihr.

Pereira a arătat că la sfârşitul lui 2011 Institutul Naţional de Statistică a înregistrat 735.000 de locuinţe goale în Portugalia. El a adăugat însă că spre deosebire de Spania în Portugalia nu s-a format o bulă imobiliară şi nu există oraşe fantomă.

Numeroşi portughezi supraîndatoraţi şi-au pierdut casele, iar băncile oferă condiţii avantajoase de creditare cumpărătorilor străini.

„În Algrave poate fi obţinut un credit de 120.000 de euro cu o dobândă de 1,5% pentru un apartament de 100 de metri pătraţi pe plajă, care poate fi ulterior închiriat, a declarat Ivo Agostinho, agent imobiliar.

În ultimii trei ani, preţurile imobiliare au scăzut cu curca 30% în Portugalia, dar la Lisabona s-au stabilizat, aşa că este un moment bun să cumperi, a spus un alt agent imobiliar.

Nu toţi pensionarii străini se pot bucura de avantajele fiscale oferite de autorităţile portugheze, ci doar cei din sectorul privat, în anumite condiţii.

Berthold Grandy, director juridic la Camera de comerţ şi industrie germano-portugheză, a avertizat că aceste facilităţi se acordă numai după verificarea acordurilor între state privind dubla impozitare, pentru a evita surprizele neplăcute în ţara de origine.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...