Portugalia îl propune pe Carlos Moedas drept viitor comisar european
De formaţie inginer, Carlos Moedas (43 de ani) a jucat un rol important în negocierile dintre guvernul portughez şi reprezentanţii troicii internaţionale formate din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, în cadrul programului de asistenţă internaţională.
Portugalia a beneficiat începând din 2011 până în mai acest an de un plan de ajutor de 78 de miliarde de euro în schimbul aplicării unor reforme şi măsuri de austeritate bugetară stricte.
Lisabona este una dintre ultimele capitale din Uniunea Europeană care şi-a anunţat candidatul pentru viitoarea Comisie Europeană ce va fi prezidată de fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker.
Juncker urmează să repartizeze în luna august portofoliile în viitorul executiv comunitar şi să prezinte echipa sa liderilor statelor membre UE care se vor reuni la Bruxelles în 30 august.