Portugalia: În ciuda unui buget de austeritate, riscurile se menţin, avertizează Moody’s

Economica.net
19 10. 2013
portugalia_69437700

Printre riscurile identificate, Moody’s se referă în special la posibilitatea ca anumite măsuri să fie respinse încă o dată de către Curtea Constituţională.

‘Nu putem exclude avize negative ale Curţii Constituţionale privind unele măsuri specifice’, îndeosebi tăieri ale pensiilor funcţionarilor, a menţionat agenţia de rating într-un comunicat.

Curtea Constituţională de la Lisabona a respins mai multe măsuri de austeritate şi, urmare a unei hotărâri pronunţate în luna aprilie, guvernul portughez s-a văzut privat de economii evaluate la 1,3 miliarde de euro.

Proiectul de buget nu afectează ratingul de ţară atribuit în prezent Portugaliei, Ba3, cu perspectivă negativă, a dat asigurări Moody’s Investors Service, care apoi s-a referit la ‘ameliorarea previziunilor economice’.

Publicarea acestei analize intervine după prezentarea, marţi, de către guvernul portughez a proiectului de buget pentru 2014, marcat de reduceri severe ale cheltuielilor publice.

Această nouă cură de austeritate trebuie să permită Portugaliei, care beneficiază din 2011 de un ajutor de 78 de miliarde de euro acordat de UE şi FMI, să îşi reducă deficitul public la 4% anul viitor şi, ulterior, să vizeze 2,5% pentru 2015.

După ce criza care a ameninţat în iulie coaliţia de centru-dreapta a fost depăşită, riscuri politice ‘pot apărea din nou din cauza lipsei de popularitate a anumitor măsuri’, a mai menţionat agenţia de evaluare financiară Moody’s.