„Aceasta este o fază de evaluări, consultări, stabilirea modelelor şi, la momentul oportun, vom aduce la lumină viziunea noastră”, a declarat ministrul portughez al Infrastructurii, Miguel Pinto Luz, cu prilejul unei audieri în parlamentul de la Lisabona. „Suntem îngrijoraţi, dar credem de asemenea că piaţa are în prezent condiţiile necesare şi suficiente, în termeni de lichiditate şi de evoluţii de pe piaţă, pentru ca noi să putem merge mai departe”, a adăugat oficialul portughez.
Air France-KLM, Deutsche Lufthansa şi grupul IAG, firma mamă a British Airways şi Iberia, au anunţat că ar putea fi interesate de privatizarea TAP. Cel mai atractiv element al companiei portugheze sunt legăturile sale cu Brazilia, pentru care TAP este cel mai mare furnizor european. De asemenea, transportatorul portughez are o prezenţă solidă în Africa şi operează mai multe zboruri spre America de Nord.
Precedentul Guvern de la Lisabona a anunţat, în luna septembrie a anului trecut, că intenţionează să vândă cel puţin 51% din acţiunile TAP.
Ministrul portughez al Infrastructurii, Miguel Pinto Luz, nu a dorit să ofere miercuri mai multe detalii cu privire la termenii privatizării companiei aeriene TAP.
„Nu vom discuta în avans ceea ce nu am stabilit încă”, a spus Pinto Luz.