Portugalia majorează impozitele din 2013

Guvernul portughez a anunţat, miercuri, o creştere generalizată a impozitului pe venit şi a semnalat că, dacă nu adoptă măsuri adiţionale, ţara va încheia anul 2012 cu un deficit de 6,2%, adică cu 1,2% mai mult faţă de ultima ţintă convenită cu UE şi FMI, potrivit AFP şi EFE.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 16:31
Portugalia majorează impozitele din 2013

Executivul de la Lisabona a prevăzut creşterea impozitelor pe venit aplicând o taxă extraordinară de 4%, a explicat ministrul finanţelor, Vitor Gaspar, într-o conferinţă de presă.

‘Ajustarea se dovedeşte mai grea decât s-a prevăzut’, a subliniat ministrul, care a adăugat că previziunile în materie de şomaj au fost revizuite în creştere pentru anul viitor, cu o rată record de 16,4%.

Noile măsuri vor fi cuprinse în bugetul pe 2013, care va fi prezentat parlamentului la 15 octombrie. Ele înlocuiesc un precedent proiect la care guvernul a trebuit să renunţe în urma protestelor a sute de mii de persoane, care, la 15 septembrie, au manifestat la Lisabona şi în alte oraşe ale ţării.

În pofida drasticei reduceri a cheltuielilor publice, Portugalia întâmpină dificultăţi în reducerea deficitului, mai ales din cauza pronunţatei scăderi a veniturilor fiscale ca urmare a prăbuşirii consumului.

Calculele făcute de entităţile internaţionale şi de guvernul portughez nu prevedeau o contracţie atât de puternică a consumului în acest an, ceea ce a redeschis dezbaterea despre modul de stabilire a limitei măsurilor de austeritate astfel încât acestea să nu sufoce posibilităţile de creştere.

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank raportează un profit net de 10 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în creștere cu 24%
Patria Bank raportează un profit net de 10 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în creștere cu 24%
Patria Bank (BVB: PBK), bancă românească orientată spre susținerea companiilor antreprenoriale locale, listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, anunță că a încheiat......
Profit net în scădere realizat de Allianz în primele trei luni din 2025
Profit net în scădere realizat de Allianz în primele trei luni din 2025
Allianz SE a raportat un declin peste estimări al profitului trimestrial, dar a confirmat previziunile pentru acest an, ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: UMB a mobilizat 280 de muncitori pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: UMB a mobilizat 280 de muncitori pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat joi imagini cu șantierul Nădășelu - Zimbor ...
Un apartament dintr-o vilă neoromânească bucureșteană veche de 100 de ani, scos la vânzare cu 550.000 de euro
Un apartament dintr-o vilă neoromânească bucureșteană veche de 100 de ani, scos la vânzare cu 550.000 de euro
Un apartament într-o vilă în stil neoromânesc, ce datează din prima parte a secolului XX din cartierul evreiesc, se ...