Portugalia va intra începând de vineri în lockdown la nivel național

Portugalia va intra începând de vineri în a doua carantină la nivel naţional, pentru a frâna răspândirea pandemiei de COVID-19, care a înregistrat miercuri noi recorduri în ţară, a anunţat premierul portughez Antonio Costa, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 13 ian. 2021, 19:09
Portugalia va intra începând de vineri în lockdown la nivel național

Noile restricţii sanitare corespund în linii mari celor care au fost deja în vigoare în martie şi aprilie, însă de această dată şcolile vor rămâne deschise, la fel şi tribunalele sau bisericile, a precizat premierul portughez la finalul unei şedinţe de guvern extraordinare.

„Regula este simplă: fiecare dintre noi trebuie să rămână acasă”, a subliniat şeful guvernului socialist, confirmând astfel închiderea magazinelor neesenţiale, a cafenelelor şi restaurantelor.

În mod excepţional, alegătorii se vor putea deplasa să voteze în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din 24 ianuarie. Cei care vor dori vor putea vota anticipat chiar din această duminică.

De asemenea, autorităţile portugheze vor cere un test negativ la COVID-19 de la pasagerii ce vor debarca în aeroporturile ţării, a anunţat un pic mai devreme ministrul portughez al afacerilor externe Augusto Santos Silva.

Portugalia a confirmat până în prezent cel puţin 72 de cazuri de infectare cu mutaţia coronavirusului descoperită în decembrie în Marea Britanie. Apariţia acestei mutaţii şi în Portugalia coincide cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19 confirmate în această ţară şi de asemenea a deceselor asociate acestei boli, marţi fiind înregistrate 7.259 de noi infectări şi 155 decese.

În faţa acestei situaţii, toate partidele au susţinut în parlament decizia guvernului condus de socialistul Antonio Costa de a institui un nou lockdown pentru o durată de cel puţin o lună.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...