POS-T: Rus spune că am avut o rată de absorbţie a fondurilor UE de 51,38% din bugetul pe 2007-2013, la 25 noiembrie 2014
Oficialul MT a adăugat că pentru 2015 se estimează absorbţia a 90% din fondurile alocate, poate chiar depăşirea acestui procentaj, scrie Agerpres.
‘La 25 noiembrie 2014, Programul Operaţional Sectorial Transport a înregistrat o rată de absorbţie a fondurilor europene de 51,38% din totalul bugetului pe 2007 – 2013. Asta este o realizare, pentru că ştiţi că s-a plecat de la procente foarte mici de absorbţie şi s-a ajuns aici. (…) până la finele acestui an vom reuşi să facem ceea ce ne-am propus, dar mai mult decât atât să pregătim cu mai multă aplecare 2015, astfel încât anul viitor cred că vom reuşi să absorbim cu un efort mare investiţional şi de lucrări efectuate 90% din ceea ce avem alocat. Poate chiar vom depăşi 90%. Asta va fi o provocare pentru 2015’, a spus Rus.
Potrivit acestuia, sunt deja pregătite o serie de proiecte şi se află în evaluare oferte pentru studii de fezabilitate pentru foarte multe lucrări.
‘Sperăm să putem prezenta programul operaţional rezultat din Master Plan, astfel încât să prioritizăm activităţile şi aici – şi atunci vom şti exact pe care dintre lucrări ne ţintim 2015. Anul viitor va fi un an de foc şi pe infrastructura rutieră şi pe cea feroviară şi aeriană şi navală, cu foarte multe probleme de rezolvat. Această absorbţie o consider un succes’, a declarat ministrul.
Din totalul bugetului aprobat pentru perioada 2007 – 2013, de 4,288 miliarde de euro, până în prezent au fost autorizate cheltuieli în valoare de 2,203 miliarde de euro. Până la sfârşitul anului 2014, rata de absorbţie estimată va fi de 56,07%, adică 1,022 miliarde de euro. Valoarea cumulată a sumelor absorbite până la finele anului 2014 din exerciţiul bugetar 2007 – 2013 va fi de circa 2,404 miliarde de euro.
Rata de absorbţie a fondurilor structurale a evoluat de la 10,7% în anul 2012 la 32,24% în 2013. Pentru 2014, rata estimată de absorbţie a fondurilor europene este de 56,07%.
Pentru 2015, ţinta de absorbţie stabilită este de circa 1,5 miliarde de euro, ceea ce va conduce la o rată de absorbţie estimată de peste 90% şi o valoare autorizată a cheltuielilor de aproape 3,9 miliarde de euro. În aceste sens, Ministerul Transporturilor va continua să acorde o atenţie sporită modului de implementare a proiectelor de infrastructură de transport, monitorizării acestora, dar şi întăririi capacităţii administrative a beneficiarilor şi a Autorităţii de Management.
Pentru 2015, Ministerul Transporturilor va implementa o serie de măsuri, precum includerea la finanţare a unor proiecte noi de infrastructură, în categoria aceasta încadrându-se Autostrada Suplacu de Barcău – Borş şi tronsonul de autostradă Nădăşelu – Gilău, includerea la finanţare a tronsoanelor de magistrală de metrou M1 şi M3 şi continuarea procesului de achiziţionare de utilaje de deszăpezire destinate înlăturării blocajelor în traficul rutier, ca urmare a zăpezilor abundente în anumite perioade ale anului. De asemenea, se are în vedere începerea implementării unor proiecte noi de infrastructură de transport, în categoria acestora fiind incluse Autostrada Lugoj-Deva, lot 2, 3 şi 4, Autostrada Câmpia -Turzii – Ogra – Târgu Mureş, Autostrada Sebeş-Turda şi reabilitarea liniei de cale ferată Radna – Gurasada – Simeria, pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2014-2020 pentru a continua strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport, condiţie de bază pentru o dezvoltare sustenabilă a României