Posesorii de carduri BCR au făcut 500.000 de tranzacţii în farmacii, în patru luni, în valoare de 30 mil. lei
Valoarea medie a unei tranzacţii a fost, în perioada menţionată, de 60 de lei.
‘Clienţii BCR, posesori de carduri de credit au făcut tranzacţii în domeniul farma, în aceeaşi perioadă, în valoare de peste 4,2 milioane de lei, iar valoarea pe care BCR a înregistrat-o pentru a fi oferită înapoi în conturile clienţilor săi, utilizatori de carduri de credit, în cadrul programului Bun de Plată a fost de peste 42.000 lei’, se mai arată în comunicatul BCR.
Banca a lansat, la finalul anului trecut, un program de loialitate aferent cardurilor de credit pentru persoane fizice – Programul ‘Bun de plată’. În cadrul acestuia banca rambursează, lunar, bani conturile clienţilor în valoare de 2% pentru toate tranzacţiile efectuate la mai mulţi comercianţi din ţară, străinătate şi online (benzina, moda, utilităţi, restaurante, locuri de distracţii, bilete avion, hoteluri). ‘Ca şi noutate absolută pe piaţa bancară, clienţii vor primi şi 1% cash back aniversar acordat o dată pe an pentru toate celelalte cumpărături efectuate prin cardul de credit’, se mai arată în comunicat.
În plus, BCR şi Help Net au semnat, recent, un parteneriat prin care clienţii farmaciilor pot plăti produsele achiziţionate în 2 sau 3 rate fără dobândă prin cadrul de credit.