Posibil prejudiciu de peste 19 milioane de lei la CFR Marfă, în urma unei licitaţii pentru transport de cărbune – Corpul de Control

Economica.net
22 11. 2018
16009165636_3f0bc06660_c_82498200

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, CFR Marfă a participat la licitaţia organizată de Complexul Energetic Oltenia, având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitaţie a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziţia organelor de control, deşi putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei.

Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Şova consideră că, în acest caz, s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat.

Corpul de Control a transmis organelor competente să evalueze dacă această acţiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă, se precizează în comunicat.

„Având în vedere că raportul Corpului de control al ministrului Transporturilor Lucian Şova a fost înaintat organelor de cercetare, nu putem face publice mai multe detalii din raport”, subliniază MT.