Poşta Română a cumpărat mașini de ștampilat performante Quadient, în valoare de 50.000 de euro
Noile echipamente, cu o capacitate de ştampilat de până la 300 de plicuri pe minut, vor fi integrate în Hubul Logistic din Bucureşti, unde se gestionează zilnic volume mari de corespondenţă.
„Aceste maşini performante aduc viteza, versatilitatea, precizia şi consistenţa la un nou nivel. Prin achiziţia acestor maşini de ultimă generaţie, Poşta Română se aliniază standardelor şi cerinţelor pieţei, asigurând o livrare promptă şi consolidându-şi poziţia de lider în industria de curierat”, susţin reprezentanţii companiei, în comunicat.
Produse de renumitul fabricant francez Quadient, aceste maşini sunt folosite şi de alte companii de prestigiu precum Royal Mail, Solaris şi ADSI Group, cunoscute pentru rezultatele extraordinare obţinute.
Potrivit sursei citate, investiţia nu doar că va îmbunătăţi considerabil calitatea serviciilor Poştei Române, dar va crea şi condiţii de muncă superioare pentru angajaţi, atrăgând noi talente şi valorificând potenţialul pieţei muncii.
„Fiecare pas făcut în direcţia automatizării proceselor greoaie reprezintă un câştig atât pentru angajaţii noştri, cât şi pentru clienţi. În reţeaua poştală nu existau, până acum, echipamente rapide de ştampilat, de ultimă generaţie. O asemenea achiziţie nu s-a mai realizat din anii 2000. Continuăm cu încredere drumul început către o companie modernă, stabilă şi de încredere pentru clienţii noştri!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, în comunicat.
Modelul achiziţionat, Quadient PM – 6000, poate procesa plicuri de dimensiuni şi mărimi diferite şi poate ştampila până la 300 de plicuri pe minut. Utilajul este compus din alimentator mixted – mail pentru transport şi alimentare una câte una a trimiterilor poştale, unitate de imprimare ink-jet, conveyor pentru stocarea ordonată a trimiterilor ştampilate, panou de operare touch-screen. Cu ajutorul maşinii de ştampilat, pe trimiterile poştei de scrisori se aplică o impresiune care conţine codul poştal, localitate, judeţ, tipul subunităţii, litera, data şi ora, plus timpul de control cu 4 valori, care se schimbă pe parcursul zilei de lucru.