Poșta Română a distribuit peste 1.000 de colete-cadou veteranilor și văduvelor de război
Potrivit unui comunicat de presă al operatorului naţional de servicii poştale, transmis AGERPRES, coletele au fost distribuite în cadrul campaniei „Recunoştinţă veteranilor de război”, care s-a desfăşurat pentru al treilea an consecutiv, în perioada 20 – 29 aprilie. Iniţiativa este organizată de Ministerul Apărării Naţionale, pentru a aduce apreciere şi preţuire veteranilor şi văduvelor celui de-Al Doilea Război Mondial.
Poşta Română a participat la pregătirea pachetelor pentru veterani: 580 au fost pregătite la Cercul Militar Naţional de către militari şi personalităţi culturale şi artistice, restul fiind pregătite la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc de către elevii militari, alături de personalităţi civile din şase judeţe şi militari cu cele mai înalte grade.
Distribuirea pachetelor prin Poşta Română către veteranii de război din întreaga ţară s-a realizat începând de joi, 27 aprilie. Echipele au fost constituite din personal al unităţilor militare, voluntari, precum şi membri ai asociaţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale de profil.
„29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, o zi la fel de importantă ca Ziua Naţională. În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). De Ziua Veteranilor, în anul 2020, erau aproximativ 4.100, toţi trecuţi de vârsta de 90 de ani. Mai sunt alături de noi doar pentru câţiva ani şi această comoară de preţ va dispărea. Să nu uităm că nimic nu e gratis. Şi România a plătit scump pentru onoarea de a fi român”, a precizat Ministerul Apărării Naţionale, pe pagina dedicată Zilei Veteranilor de Război.
În ultimii ani, numărul veteranilor s-a diminuat considerabil. Astfel, în 2022 mai erau 1.791 de veterani şi văduve, iar în prezenta ajuns la 1.069.