Poşta Română, amendată de ANCOM
„Constatăm că apare o nouă practică ilegală în rândul furnizorilor de servicii poştale: nerespectarea obligaţiei de a marca trimiterile poştale. Acest lucru poate afecta buna funcţionare a serviciului şi, cel mai grav, nu permite destinatarului să identifice furnizorul care i-a livrat trimiterea şi să adreseze eventuale reclamaţii. În situaţia în care această practică va ajunge la cote îngrijorătoare, nu vom ezita să mărim cuantumul acestor amenzi şi, în cazurile în care gravitatea faptei o justifică, vom putea decide chiar retragerea dreptului de a furniza servicii poştale. Obiectivul urmărit de ANCOM este acela de a încuraja o concurenţă corectă pe o piaţă care urmează să fie liberalizată complet începând cu 1 ianuarie 2013”, a declarat directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din ANCOM, Cristin Popa.
Conform legislaţiei din domeniul serviciilor poştale, furnizorii au printre altele obligaţia de a inscripţiona în mod lizibil toate trimiterile poştale introduse în reţeaua lor poştală cu denumirea sau marca comercială a furnizorului, precum şi cu data acceptării trimiterilor poştale înregistrate sau data colectării trimiterilor poştale neînregistrate, cu excepţia trimiterilor poştale care fac obiectul serviciului de publicitate prin poştă francate cu amprente obţinute cu presă de imprimerie sau un alt procedeu de imprimare ori de timbrare.
Nerespectarea acestor prevederi poate conduce la apariţia unor confuzii în ceea ce priveşte apartenenţa trimiterilor poştale şi poate îngreuna sau periclita circulaţia lor corectă.
În afară de aceste amenzi, de la începutul anului 2012 ANCOM a mai amendat Poşta Atlassib Curier Rapid, cu 7.000 de lei, şi FAN Courier, cu 5.000 de lei, pentru acelaşi tip de abateri.
Cuantumul total al amenzilor aplicate în acest an pentru nerespectarea obligaţiei de a marca corespunzător trimiterile poştale este de 42.000 de lei.