Poşta Română anunţă că plata pensiilor şi a altor prestaţii sociale se va desfăşura normal
Compania menţine parcursul pozitiv şi a înregistrat, în primele şase luni din 2017, un profit operaţional brut de 20,9 milioane de lei (4,6 milioane de euro), în creştere cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatul net s-a ridicat, în acelaşi interval, la 17,8 milioane de lei, în creştere cu 12,5% faţă de primele şase luni din 2016.
„În condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere, Poşta Română a reuşit să securizeze veniturile. Astfel, veniturile totale au crescut şi ele uşor faţă de anul trecut şi în intervalul de referinţă au fost înregistrate venituri totale de 572,57 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când au fost de 562,8 milioane de lei. În acelaşi timp, cheltuielile Poştei Române în primele şase luni ale anului, au atins valoarea totală de 551,6 milioane de lei, fiind cu 4,1% mai mici decât au fost bugetate. Rezultatele menţionate anterior survin acţiunilor de consolidare economico-financiară în deplină convergenţă cu politicile şi strategiile de dezvoltare ale acţionarilor, compania rămânând consecventă obiectivului său de creştere şi diversificare a serviciilor”, se arată într-un comunicat al Poştei Române.
„Poşta Română rămâne o companie stabilă, şi având în vedere necesitatea continuităţii activităţii acesteia, voi asigura finalizarea mandatului de director general interimar ce mi-a fost încredinţat de către Consiliul de Administraţie, până la data de 24 septembrie 2017. Totodată, doresc să menţionez faptul că, în acest moment, se află în derulare procesul de recrutare şi selecţie a directorului general, conform prevederilor OUG nr. 109/2001, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi îmi rezerv dreptul de a îmi depune candidatura pentru ocuparea acestei funcţii”, a declarat Andrei Stănescu, director general interimar al C.N.P.R.
Reacţia conducerii actuale a Poştei vine după ce ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova a convocat, luni 11 septembrie, o şedinţă de urgenţă la Compania Naţională „Poşta Română” şi a cerut demisia membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general interimar, Andrei Stănescu, din cauza managementului defectuos din ultimul an.