Poşta Română ar putea deveni, din oficiu, furnizor de serviciu universal pentru următorii cinci ani

Economica.net
29 11. 2013
start_la_proteste_in_posta_romana_80747300

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune spre consultare publică până pe data de 9 decembrie proiectul de decizie privind desemnarea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2018, pentru toate serviciile poştale incluse în sfera serviciului universal.

‘Autoritatea propune desemnarea din oficiu a unui furnizor de serviciu universal întrucât, în urma anunţului de intenţie publicat în luna septembrie 2013, niciuna din cele două companii interesate să devină furnizor de serviciu universal nu a depus o cerere care să îndeplinească condiţiile de formă, dar şi de eligibilitate pentru a fi desemnată furnizor de serviciu universal’, se arată într-un comunicat al ANCOM, remis vineri AGERPRES.

Având în vedere faptul că prevederile legale impun asigurarea serviciului universal pentru toţi cetăţenii României, respectiv furnizarea unor servicii minime, la un anumit nivel de calitate, pe întreg teritoriul naţional, ANCOM a analizat, pe baza informaţiilor aflate la dispoziţia sa, capacitatea furnizorilor de servicii poştale autorizaţi în România de a respecta obligaţiile ce revin furnizorului de serviciu universal şi posibilitatea de a desemna din oficiu pe unul dintre aceştia pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

Din datele ANCOM reiese că CNPR deţine un număr de peste 5.700 puncte de acces/ contact deservite de personal, aproximativ 60% din totalul celor existente pe teritoriul României, fiecare asigurând în medie accesul pentru 3.550 locuitori. În plus, în timp ce activitatea celorlalţi furnizori este concentrată cu precădere în zona urbană, CNPR asigură acoperirea întregului teritoriu al ţării, inclusiv a zonelor rurale slab populate sau aflate în condiţii excepţionale din punct de vedere geografic, peste 86% din totalul punctelor de acces/ contact ale CNPR fiind în mediul rural.
Din aceste considerente, ANCOM propune desemnarea din oficiu a CNPR ca furnizor de serviciu universal pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2018.

‘În calitate de furnizor de serviciu universal, CNPR va avea obligaţia de a furniza serviciile pentru care va fi desemnată, pe întreg teritoriul României, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde numărul redus al trimiterilor poştale colectate sau distribuite nu justifică prezenţa unui furnizor de servicii poştale pe baze comerciale’, se arată în comunicat.

Totodată, prin prisma obligaţiilor impuse, CNPR va trebui să asigure tarife uniforme pe întreg teritoriul României pentru serviciile care intră în sfera serviciul universal, tarife ce vor fi fundamentate în funcţie de costuri şi supuse aprobării ANCOM.

CNPR va avea calitatea de furnizor de serviciu universal pentru o perioadă de cinci ani, Autoritatea considerând această durată ca suficientă pentru ca operatorul să aibă posibilitatea de a îşi recupera eventualele investiţii şi de a acoperi posibilele pierderi economice cauzate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu universal.

Totodată, în calitate de furnizor de serviciu universal, CNPR trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii, printre care şi elaborarea şi transmiterea situaţiilor financiare separate către ANCOM, pe baza unui sistem de evidenţă contabilă separată dezvoltat în cadrul contabilităţii interne de gestiune.

Prin urmare, ANCOM supune consultării publice metodologia de dezvoltare a sistemului de evidenţă contabilă separată şi elaborare a situaţiilor financiare separate ale CNPR, precum şi a condiţiilor de auditare a acestor situaţii financiare separate, în scopul asigurării coerenţei, consecvenţei şi relevanţei informaţiilor furnizate, precum şi ale modului de prezentare şi de explicitare a acestora.

În prezent, dreptul de acces la serviciul universal este asigurat pe întreg teritoriul României de către CNPR, care deţine calitatea de furnizor de serviciu universal până la data de 31 decembrie 2013, conform Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii din 2009.

Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 09.12.2013.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.