Poşta Română Broker de Asigurare lansează prima sa asigurare în sistemul privat de sănătate

Economica.net
17 03. 2016
start_la_proteste_in_posta_romana_80747300_53387100

Conform unui comunicat remis, joi, Agerpres, poliţa Aromedica Poşta este lansată în colaborare cu Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group şi cu prestatorul medical general Medical Ocupational (Medoc).

Asigurarea permite accesul la o reţea naţională de peste 800 de furnizori privaţi de servicii medicale, iar decontarea este directă. Astfel, asiguratul nu este nevoit să plătească pentru serviciile medicale acoperite de poliţă, decontarea desfăşurându-se direct între clinică şi asigurător. Aromedica Poşta include atât servicii medicale în ambulatoriu (consultaţii de specialitate, analize de laborator, ecografii, radiologie, radioscopie, screening cancer etc), cât şi spitalizare în unităţi private şi publice, tratamente stomatologice, consultaţii oftalmologice şi dispozitive de protezare pentru auz şi văz.

„În acord cu strategia PRBA şi cu profilul clientului tradiţional al Poştei Române, ne-am dorit un produs accesibil cât mai multor categorii sociale. Poliţa este extinsă pentru limitele de vârstă – 18-64 de ani, sau 7-64 de ani pentru coasigurat – şi este independentă de sistemul public de sănătate. Prima de asigurare o face un produs extrem de competitiv pe o piaţă destul de greu accesibilă, cea a asigurărilor de sănătate în sistem privat’, a declarat Viorel Motoroiu, directorul general al PRBA.

Aromedica Poşta permite asiguraţilor accesul la echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie, dar şi la un Call Center medical dedicat, cu program non-stop. Noua poliţă PRBA, cu termenii şi condiţiile de asigurare, va fi disponibilă atât pe site-ul brokerului www.postasig.ro, cât şi prin intermediul agenţilor autorizaţi PRBA şi al celor peste 200 de oficii poştale cu birou dedicat de asigurări.

Până în prezent, PRBA a dezvoltat două poliţe dedicate persoanelor cu venituri reduse. Prima poliţă funcţionează ca ajutor de înmormântare şi acoperă atât decesul, cât şi invaliditatea permanentă. Astfel, în schimbul unei prime anuale de 50 de lei, persoana desemnată de asigurat va primi o indemnizaţie de 2.000 de lei dacă se află într-una dintre situaţiile de mai sus. Cea de-a doua poliţă, „Căsuţa Poştală”, o asigurare de tip „property”, a funcţionat independent de cea obligatorie pentru locuinţă (PAD). Schimbările legislative survenite între timp au dus la dezactivarea acesteia, care va fi regândită în acord cu noile modificări.

Poşta Română Broker de Asigurare este controlată integral de Poşta Română. PRBA activează pe piaţa de asigurări din octombrie 2014 şi intermediază asigurări generale, de la RCA sau asigurări de locuinţă, la poliţe de sănătate.