Poşta Română dă până la 21 de milioane de lei pe gaze naturale

Economica.net
26 07. 2015
posta_romana_lanseaza_un_nou_serviciu_de_transfer_international_de_bani_64777300

Acordul cadru urmează să fie încheiat cu trei agenţi economici, iar durata acestuia este de patru ani. Potrivit anunţului, acordul prevede furnizarea de gaze naturale, inclusiv transportul, rezerva de capacitate, distribuţia gazelor naturale şi înmagazinarea subterană a acestora.

Potrivit anunţului, finanţarea se va face din surse proprii. Locul principal de livrare îl reprezintă ‘alimentarea unui număr de 447 de locuri de consum aflate în exploatarea achizitorului’.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 septembrie 2015, ora 10:00.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică, care funcţionează pe gestiune economică, asigurându-şi singură veniturile din contracte comerciale.

Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională /MSI/, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. CNPR deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Astfel, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi mai mult de 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

CNPR a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi, portivit Agerpres.