Poșta Română suspendă serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic

Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) anunţă suspendarea, începând de vineri, 12 ianuarie 2024, a serviciului Postmesager pentru materiale cu caracter politic, în urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea operatorului poştal în acţiuni de distribuire a unor astfel de materiale.
AGERPRES - vin, 12 ian. 2024, 16:33
Poșta Română suspendă serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic

„În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Naţională ‘Poşta Română’ a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic. Poşta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetăţenilor, ţine la reputaţia şi la prestigiul său, fiind o companie care susţine valorile democratice şi nu doreşte să fie asociată cu niciun partid politic”, se arată într-un comunicat al companiei, transmis la solicitarea AGERPRES.

Vineri, Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii cu privire la distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii politice, transmis AGERPRES, celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că este vorba despre documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.

De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să anunţe care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

„PSD solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege. În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a îngheţat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistenţă aplicării calendarului de creştere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare şi de recalculare a pensiilor, susţinând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creşterea nivelului de trai al pensionarilor”, a subliniat PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...