Poşta Română va livra la domiciliu permisele auto şi certificatele de înmatriculare, în următorii patru ani

Poşta Română va relua livrarea la domiciliu a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare, după ce a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS).
AGERPRES - vin, 10 feb. 2023, 11:57
Poşta Română va livra la domiciliu permisele auto şi certificatele de înmatriculare, în următorii patru ani

Contractul se va derula pe o durată de patru ani, perioadă în care se estimează a fi livrate aproximativ 9,6 milioane de de trimiteri. Astfel, în baza contractului, Poşta Română urmează să livreze circa 2,4 milioane de trimiteri pe an, potrivit comunicatului instituţiei citat de Agerpres.

„Prin câştigarea acestei licitaţii, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiţi să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

Livrarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanţi, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil.

Poşta Română a obţinut contractul cu punctaj maxim, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate – preţ”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Eu exclud ca acest Guvern să folosească Fondul de rezervă pentru scopul de a plăti zeci de miliarde de lei cu altă destinaţie decât cele prevăzute
Tanczos Barna: Eu exclud ca acest Guvern să folosească Fondul de rezervă pentru scopul de a plăti zeci de miliarde de ...
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, joi, că exclude posibilitatea ca Executivul să folosească Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia sa pentru alte scopuri decât cele prevăzute....
Grupul Rosatom estimează că va începe în câteva luni lucrările de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria
Grupul Rosatom estimează că va începe în câteva luni lucrările de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria
Grupul rus Rosatom se aşteaptă să toarne primele cantităţi de beton la noile unităţi de la centrala nucleară de la ...
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce ...
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...