Poșta Română va livra pensiile în decembrie după recepționarea viramentelor din partea CNPP

Pensiile şi drepturile sociale aferente lunii decembrie vor fi livrate de Poşta Română după recepţionarea integrală a viramentelor bancare din partea Casei Naţionale de Pensii Publice, precizează operatorul poştal naţional, într-un comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 25 nov. 2021, 20:26
Poșta Română va livra pensiile în decembrie după recepționarea viramentelor din partea CNPP

„Poşta Română dispune de cel mai de preţ capital, şi anume oamenii profesionişti, dedicaţi şi de încredere, care au demonstrat că sunt aproape de clienţi şi care vor depune toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor în termenele prevăzute, indiferent de situaţiile dificile pe care le-am putea întâmpina. Luna decembrie este una specială şi, ca atare, nu vom dezamăgi. Lipsa bancomatelor în aproximativ 70% din comunele din România şi gradul mic de educaţie financiară în rândul populaţiei îmbătrânite sunt realităţi cu care ne confruntăm zi de zi, de aceea vom fi mereu aproape de toate categoriile sociale pe care le deservim, adaptându-ne permanent la nevoile tuturor românilor”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

Potrivit sursei citate, toţi angajaţii poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie.

„Poşta Română asigură că va rămâne acelaşi partener social strategic atât pentru instituţiile statului, cât mai ales pentru cetăţenii din această ţară, bazându-şi dezvoltarea pe modernizare, informatizare şi digitalizare, dar, în acelaşi timp, şi pe contactul direct cu societatea românească, care obligă la recunoaşterea realităţilor prezentului”, precizează compania.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional şi distribuie, săptămânal, mai mult 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, iar peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...