Poştaşii protestează sâmbătă în Piaţa Victoriei. Printre revendicări, creşterea veniturilor şi condiţii de muncă decente

Economica.net
06 05. 2016
postasi_70153300

‘SLPR continuă acţiunile de protest, începute în luna martie 2016, conform calendarului stabilit, cu un miting naţional ce se va desfăşura în ziua de sâmbătă 7 mai 2016, începând cu ora 11,00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti’, se arată în comunicatul SLPR.

Principalele revendicări ale lucrătorilor poştali din România vizează creşterea veniturilor salariaţilor, asigurarea condiţiilor de muncă decente la locurile de muncă, acordarea efectivă a concediilor de odihnă, agenţilor poştali, compensarea, de către statul român, a cheltuielilor efectuate de Poşta Română pentru furnizarea serviciului universal, obligaţie impusă Poştei prin decizia ANCOM, anularea datoriilor Poştei Române provenite din amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei precum şi încetarea impunerii, de către conducerea CNPR, a efectuării de muncă neplătită, la ordin, de către ‘talpa poştei’ (factori, agenţi, mânuitori de valori, şoferi, oficiante, diriginţi).

Preşedintele filialei tulcene a SLPR, Nicolae Condrea, a declarat la finele lunii februarie că factorii poştali din mediul rural nu şi-au mai luat concediile de odihnă legale încă din anul 2013, iar nemulţumirile poştaşilor se pot concretiza în proteste. Din anul 2013 până în prezent, conducerea Poştei Române nu a găsit o soluţie la situaţia angajaţilor din mediul rural, numărul total al acestora, potrivit sursei, fiind de 3.800.

La începutul lunii martie, sindicaliştii din Poşta Română au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au făcut publice o listă de revendicări. Potrivit acestora, printre solicitări se află: majorarea, în sumă fixă, a salariului, acordarea procentului de 2% din fondul de salarii pentru reluarea subvenţionării biletelor de odihnă şi tratament, proces întrerupt de 3 ani din ordinul directorului general Ion Smeianu, re-acordarea ‘cadourilor în bani’ prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2008 – 2018, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, de Crăciun, de ziua Poştei, de 8 Martie şi de 1 Iunie, drept al salariaţilor care nu a mai fost acordat de 7 ani, respectiv acordarea sporului de până la 35% salariatului sau salariaţilor cărora li se repartizează volumul parţial sau total de activitate al unor salariaţi care nu sunt prezenţi, din prima zi de înlocuire a acestora.

De asemenea, SLPR a solicitat acordarea anuală a concediilor de odihnă cuvenite agenţilor poştali şi protecţia salariaţilor defavorizaţi. În plus, se doreşte încadrarea agenţilor, a factorilor poştali şi a salariaţilor din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte în grupa de condiţii speciale de muncă, în scopul diminuării vârstei de pensionare a acestor categorii de salariaţi.

Sindicaliştii au mai cerut eliminarea imediată din procesul de analizare a solicitărilor/referatelor de întregiri de norme, de deblocări sau de acordări de posturi, a criteriilor de normare a activităţii introduse unilateral de CNPR, deblocarea şi ocuparea în regim de urgenţă a posturilor devenite vacante în urma încetării contractului individual de muncă sau a suspendării acestuia: pensionare – ocupare din prima zi; îngrijire copil – ocupare din prima zi, demisie cu preaviz – ocupare din prima zi, desfacerea contractului individual de muncă sau demisiei fără preaviz – ocuparea după maximum 10 zile lucrătoare.

La capitolul condiţii de muncă, SLPR precizează: îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, în special în centrele de tranzit, prin dotarea cu utilaje noi cu mobilier ergonomic, respectiv asigurarea, în intervalul mai – septembrie 2016, a dezinsecţiei, deratizării şi igienizării tuturor subunităţilor poştale.

Ultima acţiune majoră de protest a sindicaliştilor din Poşta Română a fost organizată la jumătatea anului 2014.