Posturile din învăţământul superior de stat au fost deblocate

Peste 2.000 de posturi din învăţământul superior de stat au fost deblocate, urmând a se organiza concursuri pentru ocuparea acestora, potrivit unei hotărâri aprobate de Guvern în şedinţă.
Economica.net - joi, 14 iun. 2012, 08:04
Posturile din învăţământul superior de stat au fost deblocate

MECTS precizează într-un comunicat remis joi AGERPRES că universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.

Pot fi ocupate posturile vacante de: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific gradul III, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I.

„Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţământ superior de stat înaintate MECTS în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încât scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţământ superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012”, a declarat prin intermediul comunicatului de presă ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop.

În anul universitar 2011-2012, în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt normate un număr de 42.498 de posturi didactice, dintre care 24.134 de posturi didactice ocupate de titulari (56,79%) şi 18.364 (43,21%) posturi didactice vacante.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe tema ucraineană" fără a implica Kievul, într-un moment în care......
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...