Posturile TV şi radio vor putea fi vândute numai după un an de la momentul lansării lor- proiect CNA
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au discutat şi adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de Decizie, care include chestiuni referitoare la modalitatea de cedare a licenţelor audiovizuale.
Astfel, potrivit proiectului de Decizie, „radiodifuzorii au obligaţia să aducă la cunoştinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, în scris, orice modificare apărută în datele cuprinse în licenţa audiovizuală. Modificări în licenţa audiovizuală pot fi aduse după minimum 1 an de la începerea difuzării serviciului de programe, prelungirea valabilităţii sau preluarea licenţei audiovizuale”.
Până în prezent, deţinătorii de posturi de radio şi TV aveau obligaţia să notifice Consiliului Naţional al Audiovizualului orice modificare apărută în datele cuprinse în licenţa audiovizuală, însă puteau să cedeze/ vândă licenţa imediat după opţinerea deciziei de autorizare de la CNA.
Potrivit noului proiect al CNA, televiziunile şi radiourile vor putea fi vândute numai după un an de la momentul lansării lor. În ultimii ani, membrii CNA au discutat în repetate rânduri despre introducerea unor restricţii în privinţa cedării unor licenţe audiovizuale de la o societate la alta, cedări care în fapt ascund vânzările posturilor respective.
Introducerea termenului de 1 an în care deţinătorul de licenţă nu o poate modifica în niciun sens a fost aprobată cu unanimitate de voturi de membrii CNA.
O altă implicaţie a deciziei CNA este aceea că grilele posturilor de televiziune şi radio şi profilurile acestora pot fi modificate doar la un 1 an de când acestea au început să emită, cu aprobarea CNA.
Totodată, proiectul de Decizie prevede că, în cazul modificăriilor care se doresc aduse la aceste posturi TV şi radio, după un an de emisie, operatorii licenţelor respective trebuie să solicite acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului cu cel puţin 30 de zile înainte de modificare. În situaţia modificărilor privind formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor se va depune grila de program pentru un interval de o săptămână, clasificarea emisiunilor pe tipuri de program şi procentele alocate acestora.
De asemenea, în proiectul de Decizie a CNA a fost introdus un articol care prevede că „Licenţa audiovizuală acordată în conformitate cu prevederile Legii nr. 504/2002, poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului şi cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă (…) dar nu mai devreme de 1 an de la data începerii difuzării serviciului de programe”.
Proiectul prevede şi faptul că, în scopul obţinerii acordului Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru cedarea licenţei, solicitanţii vor depune la registratura CNA dosarul cuprinzând următoarele documente: cererea titularului de licenţă audiovizuală cu privire la cedarea acesteia, semnată de reprezentantul legal al solicitantului, însoţită de licenţa audiovizuală şi decizia de autorizare audiovizuală, ambele în original; hotărârea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor privind cedarea licenţei, semnată de toţi acţionarii persoane fizice şi/sau persoanele împuternicite ale acţionarilor persoane juridice, conform certificat constatator, în original; certificat de atestare fiscală al cedentului; cererea cesionarului cu privire la preluarea licenţei audiovizuale, însoţită de alte documente prevăzute în legislaţia audiovizualului.
Consiliul va decide asupra solicitării de cedare în termen de 30 de zile, comunicând în scris solicitanţilor decizia sa, se mai spune în proiectul de Decizie.
Proiectul de Decizie urmează să fie supus dezbaterii publice. După consultarea părţilor interesate, proiectul va fi adoptat de către CNA.
Decizia va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.