Poţi să plăteşti impozite şi taxe către orice primărie din România, online prin BCR

Banca Comercială Română (BCR) a lansat aplicaţia de internet banking prin care clienţii pot achita orice impozit sau taxă către bugetele locale şi de stat, "către orice primărie din România". BCR a convins Ministerul Finanţelor să asigure transferul banilor colectaţi de bancă către "conturile corespunzătoare de venituri bugetare".
Adrian N. Ionescu - lun, 24 feb. 2014, 09:13
Poţi să plăteşti impozite şi taxe către orice primărie din România,  online prin BCR

BCR caută să-şi atragă noi clienţi oferind serviciul de plată online a taxelor şi impozitelor „către orice primărie din România”, potivit unui comunicat al băncii.

Toţi deţinătorii de conturi curente BCR în lei au gratuit inclus în pachet accesul la internet banking şi au posibilitatea de a plăti impozite şi taxe.

BCR transmite Ministerului Finanţelor Publice (MFP) „detaliile complete privind operaţiunile de plăţi individuale aferente sumelor colectate. În baza acestor informaţii MFP asigură transferul sumelor către conturile corespunzătoare de venituri bugetare, în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data creditării contului deschis la trezoreria operativă centrală”.

„Această perioadă a anului este una dintre cele mai aglomerate perioade la ghişeele administraţiilor locale, unde clienţii vor să îşi plătească taxele şi impozitele pentru a beneficia de reducerea de 10% în condiţiile în care achită impozitul până la data de 31 martie. Ţinând cont că oferim posibilitatea plăţii impozitelor aferente tuturor primăriilor, clienţii BCR pot plăti şi pentru clădiri şi terenuri din mediul rural aflate în proprietatea lor sau a familiei, evitând astfel drumurile necesare în acest scop, economisind semnificativ timp şi bani”, a declarat Catalin Ionescu, şef departamentului E-Channels din BCR.

Clienţii BCR pot plăti atât în numele lor căt şi în numele altor membrii ai familiei, în acest caz fiind necesar să introducă CNP-ul persoanei respective.

Funcţionalitatea de plată impozite şi taxe din Click 24 Banking permite persoanelor fizice plata oricărui tip de impozit şi taxă către: Bugetele locale (orice primărie din România din mediul urban sau rural), bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Impozitul pe clădire, pe maşină, pe teren intravilan sau extravilan, pe venituri din închiriere, pe
venituri din activităţi independente, pe venituri din salarii se pot folosi acum serviciile BCR.

„Pentru realizarea plăţilor către aceste bugete clienţii trebuie să cunoască şi să selecteze tipul de buget în care primăria sau instituţia beneficiară încadrează respectivul impozit. Sumele de plată pentru impozite sunt comunicate în general de către fiecare primarie către cetăţeni printr-o scrisoare de informare ce conţine decizia de impunere”, precizează comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
BCR, în calitate de coordonator și aranjor principal, a semnat majorarea limitei de credit pentru MedLife cu 50 milioane de euro
BCR, în calitate de coordonator și aranjor principal, a semnat majorarea limitei de credit pentru MedLife cu 50 milioane ...
MedLife, cea mai mare rețea de servicii private din România, a semnat o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 330 milioane de euro, prin rearanjarea și majorarea facilităților......
O nouă emisiune de eurobonduri. România a ieşit din nou pe piețele internaţionale pentru un împrumut destinat finanţării deficitului bugetar
O nouă emisiune de eurobonduri. România a ieşit din nou pe piețele internaţionale pentru un împrumut destinat finanţării ...
România a demarat o nouă emisiune de eurobonduri, a doua din acest an, în ideea de a-şi finanţa deficitul bugetar în ...
VIDEO – Cazinoul din Constanţa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume, spune Ciolacu
VIDEO – Cazinoul din Constanţa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume, spune Ciolacu
Cazinoul din Constanţa este mult mai mult decât o clădire, este un simbol al istoriei şi culturii noastre, iar redeschiderea ...
Băncile rusești au cerut acces din nou în sistemul SWIFT. Germanii spun că nu știu nimic
Băncile rusești au cerut acces din nou în sistemul SWIFT. Germanii spun că nu știu nimic
Guvernul german nu este la curent cu vreo modificare planificată a sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, a declarat ...