Poveste de succes în Germania: Un producător de puşti de lux lucrate manual sfidează criza

Economica.net
05 04. 2012
pusca_arma_merkel_jagd__und_sportwaffen_05429400

„Vindem multe dintre cele mai scumpe arme pe care le producem în SUA, unde cererea pentru puşti germane depinde de calitate, şi nu de cantitate”, a declarat într-un interviu pentru Reuters directorul de marketing al Merkel, Oliver Schmider.

Compania nu are nicio legătură cu cancelarul german Angela Merkel, precizează Schmider.

El estimează că vânzările companiei vor creşte în acest an cu 15%, de la nivelul de 18 milioane euro înregistrat în 2011.

Combinaţia dintre utilitate, lux şi aerul exclusivist al puştilor germane lucrate manual, produse de Merkel sau de competitori precum Blaser Jagdwaffen GmbH sau J.P. Sauer & Sohn GmbH, asigură companiilor o bază solidă de clienţi pasionaţi, care nu se uită la bani.

Înfiinţată în 1898 la Suhl, la circa 3 ore de mers cu maşina de Berlin, Merkel a fost cumpărată în anul 2007 de fondul de investiţii Tawazun Holding din Abu Dhabi.

De atunci, compania s-a extins pe plan internaţional, în principal prin atragerea de clienţi cu posibilităţi financiare din SUA şi Rusia.

Compania are 180 de angajaţi şi s-a adaptat competiţiei după căderea Cortinei de Fier prin introducerea unei game de arme mai ieftine, cu preţuri pornind de la 2.500 euro, care sunt produse automatizat în proporţie de 70% şi lucrate manual în pondere de 30%. Gama de arme de lux porneşte de la 6.000 de euro, iar cele mai scumpe modele sunt lucrate manual în proporţie de 70%.

Extravaganţa este cuvântul cheie în rândul clienţilor interesaţi de cele mai scumpe modele oferite de Merkel.

Unii clienţi vor diverse simboluri gravate pe arme, precum reprezentări ale castelelor pe care le deţin sau, în cazul unui client american, imprimări care reprezintă un şef de trib indian, un cowboy şi un vultur pleşuv, potrivit companiei.

Concurentul Blaser Jagdwaffen, care s-a bucurat în ultimii ani de tot mai multă popularitate în Germania, a gravat pentru un client o pereche de testicule de taur.

Compania a avut şi o colaborare cu Jaguar Land Rover, pregătind designul unei serii limitate de 60 de unităţi a autovehicului 4×4 pentru condiţii vitrege Defender.

„Criză? Care criză?”, răspunde surprins directorul geleral al J.P. Sauer & Sohn, întrebat despre efectele crizei asupra afacerilor companiei.

Fondată în 1751, Sauer exportă aproape 70% din producţie şi se laudă cu personalităţi precum Kaiserul Wilhelm al II-lea sau preşedintele Reichstag-ului nazist Hermann Göring în rândul clienţilor.

Şi Merkel a atras clienţi de renume, precum regele Juan Carlos al Spaniei, fostul lider sovietic Nichita Hruşciov sau Dwight Eisenhower, în perioada când cel de-al 34-lea preşedinte al SUA era guvernatorul militar al Zonei de Ocupaţie americană din Germania, în 1945.