Povestea romanţată a consilierului judeţean acuzat de cămătărie. Avea teren pentru 400 de vile, încă de acum opt ani
„De mic am veleităţi de colecţionar”, spunea în toamna lui 2010 Mihnea Bălescu, într-un pliant pentru vizitatorii Târgului Naţional Imobiliar. Astăzi, sub numele de Boerescu, colecţionarul de terenuri este acuzat că a dat bani cu camătă şi ca mai multe persoane au rămas fără case, terenuri şi autoturisme. Anchetatorii spun că această practică a început în 2009, iar Mihnea Boerescu făcea camătă personal, dar şi prin interpuşi.
Declaraţia de avere a consilierului este impresionantă, cu peste 160 de terenuri şi patru imobile deţinute în Bucuresti.
În septembrie 2010 Mihnea Bălescu, pe atunci, participa la târgurile imobiliare şi îşi promova terenurile. În faţa Palatului Parlamentului, pe motocicletă Suzuki, speculantul de terenuri povestea redactorului ECONOMICA.NET cum a ajuns proprietarul mai multor terenuri.
În copilărie colecţiona surprizele de la pachetele de gumă, apoi s-a ocupat de numismatică şi filatelie, şi a ajuns în final consilier local la primăria din Bolintin Deal, dar şi membru în Comisia Economică, în Comisia de Dezvoltare Regională, în Comisia de Urbanism şi în Comisia de Investiţi. Borescu se lăuda încă din 2010 cu cea mai mare colecţie de titluri de proprietate din vestul Bucureştiului.
Cum cumpăra de la ţăranii care au nevoie de bani
Pentru a da de ştire localnicilor care doreau să-şi vândă terenurile, Bălescu/Boerescu a mers din sat în sat şi a împărţit cărţi de vizită în stânga şi-n dreapta. Şi cum asta nu era de ajuns, colabora cu câte-o familie din satele respective, care îşi punea la poartă panouri „Cumpăr teren agricol”.
„Lucram cu familii, cărora lă dădeam câte 100-200 de euro la tranzacţie şi aşa mi-era şi mie mai uşor. Dacă cineva voia sa vândă, discuta cu familia respectivă, neavând astfel posibilitatea să negocieze cu mine sau să mă şantajeze. Eu le ofer ţăranilor care au nevoie de bani, fie pentru nuntă, botez sau spital, între un euro şi cinci euro pe metru pătrat. Când au nevoie de bani, toată lumea ştie. Vine la Mihnea, că el ne dă bani”, mai spune proprietarul.
CITEŞTE ŞI Un „colecţionar” vinde terenuri la preţ de două pachete de ţigări metrul pătrat. Lângă Bucureşti
În cadrul târgului imobiliar, consilierul local promitea celor interesaţi terenuri pentru case în partea de vest a Capitalei, în Zona Metropolitană Bucureşti la preţul de 10.000 de lei pentru un lot, adică între două şi patru pachete de ţigări pe metrul pătrat. Câştigul lui de fiecare dată când vindea un lot era cuprins între 1.000 şi 2.000 de euro, pentru loturi cu suprafeţe mai mari de 350 de mp.
În plus, cei care cumpărau terenuri de la Bălescu, primeau gratuit şi un proiect de casă. “Am cumpărat en-gros de la un arhitect 50 de proiecte, cu 500 – 1.000 de euro bucata, care au o amprentă la sol de 80 mp, iar cei care cumpără vor proiecte mai mici, cu o amprentă de 50-70 de mp”, mai spunea afaceristul.
De la licitaţii de apartamente, la titluri de proprietate
“Am început să cumpăr terenuri din 2000 încoace, de la localnici şi am acumulat un milion de metri pătraţi de terenuri lângă lacuri, pădure şi răuri. Majoritatea terenurilor le-am cumpărat înainte de criză. Cumpăram vreo zece loturi şi cu banii obţinuţi din vânzare, mai luam alte 30. Eu sunt în piaţa imobiliară din ’95, când mergeam la judecătorii şi cumpăram apartamente, clădiri, dar şi terenuri, pe care le renovam, îmbunătăţeam şi le vindeam din nou”, spunea Mihnea Bălescu.
Din 2008, însă de când cu criza, Bălescu s-a gândit să vândă “cu pătrăţica”, cum îi place să spună. Avea terenuri în 12 comune de la marginea Bucureştiului, printre care în Bolintin Deal şi Vale, Ciorogârla, Clinceni, Bragadiru, Dragomireşti şi Săbăreni. “Toate terenurile sunt pe numele meu, persoană fizică. Nu am avut şi nici nu am firmă. Dacă ar fi să-mi fac firmă, atunci ar trebui să cresc preţul terenurilor cu 24%, cât e TVA-ul. Anul acesta am vândut 20 de loturi şi am o listă de până în 100 de oferte de vânzare”, mai spunea Mihnea Bălescu. În şapte ani a cumpărat şi a reuşit să adune o suprafaţă de 200.000 de mp unde încap 400 de vile.
Cine se numără printre clienţii consilierului local
Consilierului îi placea să se laude că nepoata omului de afaceri Cristian Tânţăreanu, Adina Buzatu a cumpărat teren de la el, şi nu de la unchiul ei: “Adina a cumpărat terenul pentru a face investiţii şi a scoate bani”. În plus, pe lista lui Mihnea se mai află şi omul de afaceri Dan Frischer şi unul dintre avocaţii fostului omul de afaceri Dinu Patriciu, care voiau să-şi construiască o casă pe terenurile cumpărate.
Consilierul județean PNL Giurgiu a fost arestat vineri, acuzat de cămătărie. El a fost inițial reținut pentru 24 de ore. Apoi, consilierul liberal a fost trimis acasă, în arest la domiciliu, valabil până la data de 11 februarie 2018.