Având în mod clar susţinerea mediului privat, reducerea TVA la alimentele de bază a fost una dintre temele recurente ale aleşilor care s-au perindat prin Palatul Parlamentului. Fiind o măsură cu impact major asupra populaţiei, de la putere sau din opoziţie, propunerile legislative au fost numeroase, dar până acum niciuna nu s-a concretizat. Ultimul care şi-a adjudecat un proiect pe această temă este PNL, care vrea reducerea TVA de 9% la „tot ce înseamnă carne în viu şi carcasă”. Detalii aici
Aceasta în contextul în care o astfel de măsură există şi în noul Program al Guvernului Ponta III. „Nu ştiam de această iniţiativă a PNL. Nimeni nu a vorbit cu noi. Eu susţin reducerea TVA la alimente şi aş fi foarte fericit să se întâmple, dar ar trebui să nu fie o măsură politică ci una economica. De obicei, atunci când politicul se ceartă nu prea iese nimic. Mediul privat ar trebui consultat”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.
Din 2005 se tot reduce TVA la alimente
Uitându-ne mult în urmă, dezbaterile cu privire la un TVA diferenţiat pentru produsele alimentare de bază au fost destul de virulente încă din octombrie 2005. Atunci, spre exemplu, Partidul Conservator a înaintat la Senat un proiect de act normativ ce prevedea reducerea de la 19% (cât era TVA la acea vreme) la 9% la carne, lapte, ulei vegetal, paine, zahar”. Proiectul s-a pierdut prin hăţişurile birocratice din Palatul Parlamentului, pentru a reveni în actualitate în vara lui 2007 tot pe buzele liderilor PC. Liderul formaţiunii, Dan Voiculescu, a chemat atunci presa pentru a anunţa că va cere susţinerea partidelor din opoziţie pentru adoptarea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind reducerea TVA la 9%. Ministrul Economiei şi Finanţelor era atunci Varujan Vosganian într-un Guvern condus de PNL-istul Călin Popescu Tăriceanu. Vosganian respinsese atunci un amendament adus la Legea Bugetului pe 2008, privind reducerea TVA-ului la alimentele de baza şi estima că reducerea taxei la alimente va fi posibilă de abia „prin 2010”. „Proiectul lui Dan Voiculescu cu TVA redus pe toată sfera alimentară de acum 7 ani a fost făcut cu Romalimenta. A trecut de Camera Deputaţilor după care a dispărut”, rememorează Minea.
Un nou episod, în 2008
În condiţiile în care propunerea PC nu s-a materializat, începutul lunii februarie a lui 2008 a adus o nouă speranţă atât consumatorilor, dar şi patronilor din industria alimentară. Senatorii au adoptat atunci o iniţiativă legislativă prin care au redus la 5% taxa pe valoarea adăugată TVA la alimentele de bază – pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Iniţiativa, propusă de cinci senatori PSD, Ilie Sârbu, Petre Daea, Doina Silistru, Liliana Tomoioagă şi Şter Sever, a fost adoptată cu 44 voturi „pentru”, 16 voturi „împotrivă” şi 16 abţineri şi modifica Legea 571/2003 privind Codul Fiscal. Totul s-a blocat odată cu venirea FMI la Bucureşti, în luna mai 2008. Fondul a recomandat Guvernului să se opună „cu putere” reducerii taxei pe valoare adăugată la alimente, creşterii pensiilor înainte de termenul stabilit iniţial pentru ianuarie 2009 şi propune prudenţă în majorarea salariilor.
Adoptată „din greşeală”
În octombrie 2010 Plenul Camerei Deputatilor a adoptat un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zaharul. Imediat după vot, Ministrul Finanţelor de la acea vreme, Gheorghe Ialomitianu, a declarat că a fost vorba despre „o eroare, pentru că s-a ştiut că este raport de respingere”. A urmat o cerere de reexaminare din partea Preşedintelui Traian Băsescu, respinsă de Plenul Senatului în martie 2011. Atunci senatorii au decis să menţină textul legislativ care reglementează reducerea TVA la 5%. Dar a intervenit din nou Ministerul Finanţelor, prin vocea ministrului de atunci, Gheorghe Ialomiţianu, spunând că măsura nu va ieftini produsele, dar va pune în pericol cheltuielile cu salariile, cele sociale și investițiile.
Ulterior, în vara lui 2012 ministrul Agriculturii Daniel Constantin anunţa public că bugetul pentru 2013 va include „cu siguranţă” TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acel an.
Noi şi noi discuţii
În momentul de faţă, singura certitudine este reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% începând cu 1 septembrie 2013. În rest, propuneri, discuţii şi variante. ” Noi vorbim despre reducerea TVA (la alimentele de bază n.red) de 3 ani de zile. Este proiectul nostru, dar nu trebuie privit ca proiectul cuiva (al vreunui partid n.red) ci un proiect pentru economia românească. De aceea, oricine l-ar face ar trebui să vorbească şi cu noi”, a declarat Minea, potrivit căruia „primul care a promis că se va întâmpla este Constantin (ministrul Agriculturii n.red)”. Acesta mai spune că, în vara anului trecut, când a avut loc semnarea protocolului între asociaţiile de profil din industria de morărit şi panificaţie şi aparatul de stat privind reducerea TVA-ului la pâine, premierul Victor Ponta i-ar fi promis preşedintelui Romalimenta că următorul produs pe mlista celor cu TVA de 9% va fi carnea. „Acum câteva zile, Ponta vorbea de reducerea de TVA la legume şi fructe”, concluzionează Minea, sigur de faptul că un TVA redus la carne va însemna imediat o scădere proporţională a preţurilor la raft.