Aurelia Stan (38 ani) este jurist cu normă întreagă şi investitor pe bursă în timpul liber. Nu are studii economice, dar asta nu a fost un impediment în demersul ei de a investi profitabil pe bursă. Plăcerea informaţiei economice a transformat-o într-un jucător prudent, dar cu rezultate. „Deşi nu am studii de economice, am fost întotdeauna interesată de tabloul economic naţional şi internaţional, la nivel macroeconomic. Pot spune că este o pasiune încă de pe vremea când eram în perioada liceului. De atunci am continuat să mă informez cu privire la situaţia interdependentă a economiilor naţionale şi, încet-încet, aş putea spune că mi-am făcut o „şcolarizare din mers”. Am constatat că ceea ce ma interesa pe mine se reflectă în mişcări de creşteri şi scăderi în bursele internaţionale. Astfel, am descoperit piaţa de capital de care pot spune că sunt fascinată”, a declarat Aurelia Stan pentru ECONOMICA.NET.
Primul pas: învăţarea
Tânăra nu şi-a riscat însă banii până nu a fost sigură ca a învăţat lucrurile esenţiale despre piaţa de capital. A luat la rând cărţile, presa şi internetul în căutarea unor informaţii valoroase, dar şi-a dat curând seama că poate scurta tot acest timp apelând la profesionişti în domeniu. „Când am aflat de organizarea cursurilor de prezentare şi învăţare a pieţelor de capital de către profesionişti în domeniu, am fost foarte încântată să pot relaţiona live cu ei şi aşa m-am înscris la cursuri organizate de brokeri autorizaţi. Altfel, aş fi avut varianta unui masterat în pieţele de capital, dar este pe o perioada de doi ani şi nici nu aş învăţa despre aplicaţii imediate, cum am eu nevoie ca investitor. În căutarea de a obţine cât mai multe informaţii am aflat despre cursurile Tradeville care m-au ajutat sa înţeleg mai bine contextul global economic şi anumite mişcări ale pieţei pe mult mai multe instrumente decât cele pe care le urmăream în mod regulat. Am primit indicii despre ce decizii investiţionale să pot lua în următoarele luni, am învăţat despre o serie de indicatori şi cum pot „vorbi” ei despre piaţă. Totodată, am aflat despre modul de abordare a unei tranzacţii, mai exact managementul banilor şi psihologia traderului, fără de care nu poţi începe să tranzacţionezi şi am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le-a avut, fiind un curs interactiv,” a mai declarat Aurelia Stan.
Întâi la Bucureşti, apoi pe pieţele internaţionale
Jurista a ajuns astfel în etapa în care se avântă pe pieţele internaţionale, dar a început cu BVB, încurajată fiind de alţi investitori. „Am avut în jurul meu diferite persone care tranzacţionau pe bursa din România şi astfel, îndrumată de ei, am tranzacţionat prima dată acţiuni pe bursa de la noi. Am rămas câţiva ani buni pe bursa românească până când am hotărât că ar trebui să încerc să îmi diversific portofoliul prin investiţii şi pe pieţele internaţionale”, îşi aminteşte Aurelia Stan despre motivele pentru care a decis că este oportun să investească pe piaţa de capital.
În ce investeşte
Aurelia Stan povesteşte că unul dintre secretele succesului ei pe Bursă este şi faptul că nu caută să se îmbogăţească peste noapte. Se asigură de obţinerea unui profit satisfăcător pe perioade de cel mult un an. „Prin prisma apetitului investiţional am făcut diferite investiţii cu scopul de a fructifica portofoliul acumulat. Investesc în funcţie de oportunităţile de moment. Dacă predicţiile sunt pe termen lung atunci investesc pe termen lung, iar dacă predicţiile sunt pe termen mediu sau scurt acţionez în consecință. Deciziile le iau în funcţie de conjuncturile economice pentru instumentele ce ar putea fi afectate de aceste conjuncturi”, a mai explicat Aurelia Stan.
Cum să eviţi capcanele
Pe lângă cunoştinţe, fler şi autocontrol, Aurelia Stan spune că rezultatele ei se datorează şi faptului că a intuit la timp cum să îşi aleagă partenerii.” Dacă nu ai partenerii potiviţi pentru a realiza „win-win situation”, te poţi trezi că toate bunele intenţii cu care pleci la drum se transformă în dezamăgiri şi banii tai iau altă direcţie, una nedorită pentru tine”, concluzionează Aurelia Stan. Aceasta povesteşte că la început a fost tentată să cadă în capcana unei firme de brokeraj neautorizată. „Prima dată am fost contactată de o firmă neautorizată. Mă felicit că am fost inspirată să mă documentez înainte de deschiderea unui cont. Şi asta pentru că datorită structurii mele umane, condiţia principală în alegerea brokerului a fost ca acesta să îmi poată garanta siguranţa tranzacţiilor”, mai spune jurista.
Cum să alegi brokerul
„Toate aspectele sunt importante: platforma să fie performantă pentru a funcţiona optim astfel încât să nu întârzie ordinele în piaţă şi să aibă cât mai multe instumente care să ajute în tranzacţionare. De asemenea, foarte important este ca brokerul să fie cinstit, adică să aibă spread-uri corecte şi să nu recoteze ordinele clienţilor. Cel mai important lucru consider că este ca societatea pe care o alegi să fie autorizată şi conformă cu legislaţia în domeniu şi cu un istoric cât se poate de transparent în spate pentru a evita surprize (cum nu puţini au avut) de genul companiilor care au sedii în paradisuri fiscale şi pot fugi cu banii clienţilor”, explică Aurelia Stan care a ţinut cont de toate aceste condiţii până a ales Tradeville, casa de brokeraj cu care lucrează în momentul de faţă.
Sfaturi pentru ceilalţi investitori
După cum ea însăşi declară, Aurelia Stan nu a pierdut până acum niciun leu pe Bursă şi crede că oricine poate câştiga dacă respectă anumite reguli. „Sfatul meu către investitori este de a-şi controla frica şi lăcomia. Iar alte greşeli vin în general din lipsa de informare şi/sau din neatenţie. Sunt greşeli pe care le-am făcut şi eu. Recomand celor interesaţi să se informeze foarte bine înainte despre ce cumpără, în ce condiţii, când să intre într-o tranzacţie fără riscuri pe care nu şi le pot asuma. Şi un alt lucru vital pentru a nu fi pus în postura de a pierde capitalul în câteva tranzacţii, trebuie neapărat să fii ponderat, adică să nu rişti mai mult decât trebuie conform regulilor de management al banilor. Este o lecţie de bază în tranzacţionare. De altfel, acest fapt este valabil nu numai în tranzacţiile din piaţa de capital, ci şi în viaţa noastră de zi cu zi, cumpătarea este cea mai sănătoasă abordare”, apreciază investitoarea.