PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului din România

Conducerea PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului din România pentru a preveni orice abatere de la statul de drept, după recentele evoluţii politice de la Bucureşti, potrivit unui comunicat al popularilor europeni.
Economica.net - joi, 13 feb. 2014, 15:57
PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului din România

Preşedinţia Partidului Popular European, care s-a întrunit miercuri, la Bruxelles, este „îngrijorată de încercările coaliţiei guvernamentale române, formată dn PSD şi PNL, de a dezincrimina corupţia politică din România”.

PPE critică încercarea de a schimba Codul Penal, apreciind că iniţiativa reprezintă „un atac direct asupra statului de drept” şi „o continuare a tentativelor anterioare ale PSD şi PNL de a afecta funcţionarea sistemului judiciar dub România”.

În opinia popularilor europeni, încercarea de a nu-i mai trage la răspundere pe preşedinte, pe parlamentari şi pe avocaţi pentru abuz de putere, mită, conflict de interese şi alte acte de corupţie este împotriva principiiilor fundamentale ale statului de drept.

PPE mai notează că tentativa de a oferi superimunitate parlamentarilor şi de a elimina incompatibilităţile, refuzul de a aplica sentinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazuri de incompatibilitate şi încetarea mandatelor, precum şi modificarea Constituţiei fără a ţine cont de statul de drept şi democraţie şi încălcând voinţa suverană a poporului reprezintă „alte schimbări prin care executivul şi majoritatea parlamentafră a USL au încercat să încalce statul de drept”.

În aceste condiţii, PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului pentru a preveni orice abatere de la statul de drept şi invită organizaţii independente, precum Consiliul Europei şi OSCE să urmărească cu atenţie compatibilitatea acestor modificări legislative cu Convenţia Penală privind Corupţia a Consiliului Europei şi cu alte standarde internaţionale ratificate de România.

Totodată, conducerea popularilor europeni solicită Guvernului şi majorităţii parlamentare să se abţină de la orice schimbări ale legilor achiziţiilor publice care ar fi în contradicţie cu legislaţia europeană.

Partidul Popular European face apel, de asemenea, la conducerea Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Europa (ALDE), să exprime o poziţie publică oficială în legătură cu acţiunile partidelor lor membre din România. „Ne aşteptăm ca partidele membre PES şi ALDE să apere instituţiile şi principiile europene şi să se abţină de la un comportament eurosceptic”, se mai arată în comunicatul PPE.

PPE face apel la partidele de guvernământ de la Bucureşti să nu pună în pericol „stabilitatea economică a României, atinsă prin eforturile imense ale populaţiei în timpul guvernelor de centru dreapta conduse de PDL” şi să nu facă „niciun abuz de putere şi să nu deturneze România de la calea sa europeană”.

Te-ar mai putea interesa și
În doi-trei ani de zile putem ajunge la 2,7% sau 3,5% din PIB, cheltuieli militare în etape – Ilie Bolojan, președinte interimar
În doi-trei ani de zile putem ajunge la 2,7% sau 3,5% din PIB, cheltuieli militare în etape – Ilie Bolojan, președinte ...
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că nivelul și ritmul de creștere a cheltuielilor militare se vor stabili prin discuții tehnice între responsabilii NATO în pregătirea......
Țara europeană care desființează subvențiile pentru regenerabile
Țara europeană care desființează subvențiile pentru regenerabile
Slovacia urmează să-și desființeze schema de subvenții pentru energie regenerabilă până în 2026, șeful autorității ...
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA ...
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seara că statul trebuie să se reformeze și a atras atenția că ar ...