Prăbușirea importurilor a dus excedentul de cont curent al Rusiei la o valoare record în ultimii 28 de ani

Rusia a înregistrat în primele trei luni ale acestui an cel mai mare excedent de cont curent de după 1994, în condiţiile în care veniturile din exporturile de petrol şi gaze au crescut în timp ce importurile s-au prăbuşit, după ce SUA şi aliaţii săi au impus sancţiuni Rusiei din cauza invadării Ucrainei, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 apr. 2022, 18:39
Prăbușirea importurilor a dus excedentul de cont curent al Rusiei la o valoare record în ultimii 28 de ani

Datele publicate luni de Banca Centrală a Rusiei arată că în primul trimestru al acestui an contul curent a înregistrat un excedent de 58,2 miliarde de dolari, de peste două ori şi jumătate mai mult decât excedentul de 22,5 miliarde de dolari înregistrat în primul trimestru al anului trecut.

Deşi sancţiunile economice şi financiare fără precedent impuse Rusiei de ţările occidentale ar urma să declanşeze cea mai grav recesiune din ultimele decenii, până acum restricţiile nu au atins exporturile vitale de resurse energetice ale Rusiei, care au profitat şi de faptul că preţurile au explodat după data de 24 februarie, când a început invadarea Ucrainei.

„Fluxurile de export au rămas practic la acelaşi nivel, însă importurile au scăzut dramatic din cauza unor limitări logistice şi a restricţiilor impuse de ţările occidentale”, a declarat ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov într-un interviu publicat duminică în cotidianul Izvestia.

Pe de altă parte, ieşirile nete de capital din Rusia au urcat la 64,2 miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie 2022, comparativ cu 17,5 miliarde de dolari în primul trimestru din 2021. Autorităţile de la Moscova au impus restricţii asupra mişcărilor de capital pentru a limita tendinţa de depreciere a rublei astfel că în acest moment fluxurile de investiţii sunt îngheţate.

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...