Consiliul Concurenței explică, printr-un proiect de Regulament aflat acum în dezbatere publică, modul în care ar trebui aplicată Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Aceasta introduce marilor comercianți o serie de interdicții în relația comercială cu furnizorii, definind o serie de practici comerciale neloiale în legătură cu vânzarea de produse agricole şi/sau alimentare.
Cum poate comerciantul să reducă prețul de achiziție fără a încălca legea
Astfel, potrivit evaluării Consiliul Concurenţei, în cazul în care un retailer vrea să reducă prețul de achiziție aplicând remize și risturne, valoarea acestora trebuiue să ia în considerare prevederile contractului în temeiul căruia furnizorul acordă reducerea în cauză. Valoarea facturată trebuie să se raporteze la fiecare factură individuală, ce cuprinde anumite produse agricole și/sau alimentare, pentru o anumită perioadă de referință la care se raportează factura, conform termenilor și condițiilor incluse în contractul dintre furnizor și cumpărător, în acord cu prevederile Codului Fiscal.
Nuanțarea vine în contextul în care, potrivit Legii privind practicile comerciale neloiale, este interzis comercianților să aplice reduceri financiare şi comerciale sub formă de rabaturi, cu excepţia remizelor şi risturnelor, ale căror reduceri cumulate să nu fie mai mari de 20%, aplicate în funcţie de valoarea facturată între cumpărător şi furnizor, pentru produse agricole şi/sau alimentare.
Potrivit proiectului de reglament, prin remiză se înțelege reducerea de preț primită în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau de un cumpărător care are un statut preferenţial, iar risturnă înseamnă reducere de preţ calculată asupra ansamblului tranzacţiilor efectuate cu acelaşi cumpărător, în decursul unei perioade determinate.
Cum mai pot încasa retailerii așa numitele taxe de raft
În regulamentul Consiliului Concureței se explică și ce în condiții retailerul mai poate percepe furnizorului său bani pentru extinderea rețelei de magazine sau amenajarea spațiului de vânzare, spre exemplu. Astfel, în situația în care astfel de elemente au fost convenite anterior prin clauze clare şi lipsite de ambiguitate în cadrul contractului comercial sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, aceste practici sunt permise, dacă sunt realizate la solicitarea furnizorului.
Tot legat de alte taxe pe care retailerii le solicită uneori furnizorilor, Consiliul Concurenței apreciază că, în situația în care furnizorul solicită prestarea unor servicii precum publicitatea în magazine, servicii de marketing, plasarea secundară a produselor spre vânzare ori reduceri promoţionale, atunci valoarea tuturor serviciilor prestate nu poate depăși 5% din valoarea încasată de furnizor în baza contractului încheiat între părți. Plafonul de 5% vizează totalitatea serviciilor care fac obiectul acestei prevederi.
Menționăm că, potrivit legii, comercianților le este interzis să să solicite facturarea şi/sau refacturarea şi să încaseze de la furnizor orice alte costuri decât cele convenite în contractul comercial; costurile aferente extinderii reţelei de distribuţie a cumpărătorului, amenajării spaţiilor de vânzare ale comerciantului şi evenimentelor de promovare a activităţii şi imaginii cumpărătorului nu pot fi puse în sarcina furnizorului. În plus, este interzis comercianților să factureze valoarea serviciilor prestate suplimentar ( publicitate, marketig, promoții) , peste cuantumul de maximum 5% din valoarea încasată de furnizor în baza contractului încheiat între părţi.
Totodată, în legătură cu interdicția stipulată de lege prin care retailerii nu mai au voie să impună produse şi servicii furnizorului, direct sau indirect, să cumpere sau să vândă de la un terţ, Consiliul Concurenței apreciază că interdicția prevăzută nu se aplică situațiilor în care cumpăratorul solicită certificări obligatorii pentru comercializarea produselor agricole și/sau alimentare.
Nu în ultimul rând, în legătură cu interdicția practicilor prin care retailerii solicitau furnizorului taxe, indiferent de forma şi denumirea acestora, care îl obliga pe furnizor să mărească artificial preţul de facturare al produsului, Consiliul Concurenței apreciază că interdicția poate avea loc doar dacă se îndeplinesc cumulativ două condiții:
– cumpărătorul a impus furnizorului o taxă, indiferent de denumirea acesteia;
– taxa solicitată o dus la creșterea artificială a prețului furnizorului.
Care este politica corectă privind mărcile private
În ceea ce privește brandurile private și faptul că legea interzice listarea şi afişarea la raft doar a mărcilor proprii ale magazinelor, Consiliul Concurenței spune că magazinele trebuie să ofere consumatorilor cel puțin o marcă privată ( marfă de brand) a unui producător, produs care se află în concurență cu marca proprie a magazinului. Această interdicție nu se aplică însă magazinelor de proximitate cu o suprafață de vânzare de sub 400 mp și nu se aplică, de asemenea, în situația în care, pe categoria în cauză, nu există pe piață un produs concurent.
În plus, în viziunea Consiliului expusă în regulament, magazinele au obligația ca, pentru listarea unei mărci private de producător să aplice condiții similare cu cele aplicate unei mărci aparținând magazinului respectiv, pe o anumită categorie. Condițiile de listare atât pentru marca proprie, cât și pentru marca privată trebuie să fie echitabile și să fie stabilite de magazin în funcție de ponderea vânzărilor în cadrul categoriei și de viteza de rotație a stocurilor fiecărui produs aflat în cadrul unei categorii. Obiectivul este acela de utilizare optimă a spaţiilor de raft, prin asigurarea prezenţei la timp şi direct pe rafturi a cantităţii optime de produse, astfel încât orice cumpărător să beneficieze de o ofertă cât mai apropiată de nevoile sale. Interdicția privind mărcile proprii ale magazinelor se aplică tuturor categoriilor de produse care includ cel puțin o marcă proprie a magazinului.