Preţurile la căldură şi apă caldă ar putea fi stabilite de primari, nu de ANRE, ca până acum
Prețul gazelor naturale din producție internă, fixat acum la 68 de lei/MWh, va fi liberalizat la jumătatea acestui an, și se pune întrebarea ce se va întâmpla cu prețurile la energia termică livrată populației de centralele de termoficare care folosesc gaze, în contextul în care nu va mai exista obligația producătorilor de gaze, mai ales Romgaz, de a le livra la prețul reglementat de 68 de lei.
Teoretic, am asista la aceeași situație care a fost în piața gazelor, și care a condus la acele costuri care nu au fost recunoscute în facturi, ulterior. Asta pentru că prețul de producție al energiei termice este în continuare avizat de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, dar prețul de achiție al gazelor pentru a se produce această energie termică în centrale este cel al pieței, nu mai este reglementat.
Surse apropiate situației ne-au explicat că autoritățile ar vrea să schimbe cadrul de reglementare. Astfel, ANRE, cea care aviza până acum prețurile de producție a Gigacaloriei produse, va elabora în continuare metodologia, dar nu va mai aviza prețurile. Acestea vor fi în final stabilite de autoritățile locale, pe baza acestei metodologii, iar aceste prețuri vor fi în final verificate, periodic, de ANRE.
Prețul final al gigacaloriei este compus acum din prețul de producție, stabilit de ANRE pentru fiecare producător, la care se adaugă tarifele distribuitorului și furnizorului, iar, dacă dorește, în final autoritatea locală poate subvenționa acest preț, dacă dorește.