Prețurile la cazări la munte rămân aceleași din 2019 – APDT Prahova

Economica.net
31 05. 2020
99436810_3712968622050698_2639084088576704512_o_65497600

„Turismul în România debutează din 1 iunie cu oferte ca de nou început: 2 = 3 şi 3 = 4, adică plăteşti două nopţi şi stai trei, oferte pe Valea Prahovei şi pe Valea Oltului, cazare la trei şi patru stele cu masa pe terasă sau în camera. În destinaţiile de vacanţă din România, tarifele pornesc acum de la 100 – 150 lei/camera/noapte şi depind de confort şi serviciile suplimentare oferite de fiecare locaţie. Preţurile nu se vor modifica. Sunt cele anunţate în 2019 pentru acest an şi nu va exista nicio taxă sau suprataxă”, a declarat pentru AGERPRES Adrian Voican, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

Acesta susţine că pagubele înregistrate în industria turistică din cauza crizei medicale provocate de noul coronavirus sunt imense, mai ales că au dispărut complet încasările, iar facturile la utilităţi „au venit la timp şi fără întârziere”.

„Cred că prima dată este vorba despre pierderea clientelei şi a forţei de muncă calificată. Readucerea acestora – împreună – va fi grea. Apoi, sigur că s-au pierdut contracte, furnizori, s-au acumulat datorii care trebuie rostogolite fiindcă repornirea de acum nu înseamnă structuri pline instantaneu sau revenirea la încasările dinainte de criza medicală. O anumită reticenţă va mai rămâne o perioadă”, a spus Voican.

În opinia sa, deschiderea imediată a tuturor unităţilor de alimentaţie publică ar trebui să fie următorul pas pe care autorităţile ar trebui să-l facă după deschiderea teraselor şi plajelor, însă industria are nevoie de măsuri reale de sprijin din partea statului, precum subvenţionarea salariilor/impozitelor şi taxelor conexe salarizării şi împrumuturi fără dobândă pentru investiţii în extinderea serviciilor turistice.

„Măsurile ar trebui sa înceapă cu predictibilitatea, consecvenţa şi consistenţa. De asemenea, este nevoie de subvenţionarea salariilor/impozitelor şi taxelor conexe salarizării, vouchere şi granturi nerambursabile pentru susţinerea activităţii curente, împrumuturi fără dobândă pentru investiţii în extinderea serviciilor turistice (spa, cabinete recuperare etc). Apoi, trebuie să urmărească ajutorul financiar legat de plata TVA, taxe şi impozite, obligaţii la CASS, etc. Ar trebui să se înfiinţeze un fond suveran care să finanţeze industria până la revenire pe principiul cât ai nevoie primeşti – plăteşti în 10 ani. Apoi stimulente pentru forţa de munca încadrată, de tipul după vârstă, pregătire, experienţă. Statul să susţină până la 80% din salariul acelui angajat pe o perioadă de minimum trei ani, dar şi credite cu dobânda zero, fără condiţii birocratice”, consideră preşedintele APDT Prahova.

În perioada următoare vacanţele preferate de români vor fi în staţiunile montane şi cele balneoclimaterice, satele izolate din Transilvania, „vacanţa în natură”, mai ales că sejururile vor fi puţin afectate de toate protocoalele în vigoare.

„Atât antreprenorii, cât şi angajaţii vor face tot ceea ce este posibil pentru a oferi servicii de calitate şi experienţe care să eclipseze restricţionările. După anunţul oficial au început să sune telefoanele şi să sosească e-mail-uri cu solicitări de rezervare. Cred că prima dată va câştiga vacanţa în natură: trasee, spaţii deschise imense, plimbări, drumeţie. Apoi vor câştiga deţinătorii de spaţii mici – până la 6 – 8 camere, apartamentele în regim hotelier. Aşteptăm în zilele următoare un semnal major de creştere a rezervărilor. România va fi destinaţia preferată, în primul rând cu zonele montane şi cele balneo. Cred că succes vor avea şi Delta, satele izolate din Transilvania, litoralul şi oraşele”, mai spune Voican.

 

Foto: Mihai Sterpu