Precipitaţiile înregistrate în ultimele zile în estul ţării vor îngreuna realizarea lucrărilor agricole specifice – agrometeo
Ritmurile de creştere şi dezvoltare la culturile de rapiţă şi orz de toamnă semănate până la această dată vor evolua pe ansamblu normal, îndeosebi pe arealele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Totodată, pe suprafeţele cu exces de umiditate în sol, lucrările agricole în câmp se vor desfăşura cu dificultate, scrie Agerpres.
Floarea-soarelui se va recolta pe ultimele suprafeţe agricole, spun specialiştii ANM.
În stratul de sol 0-20 cm (ogor), rezerva de umiditate va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana, Banat şi Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania şi Moldova, local în nordul, centrul şi sudul Munteniei, izolat în nordul Olteniei. Conţinutul de apă din sol se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) în cea mai mare parte a Olteniei, local în sudul, sud-vestul, vestul, estul şi nord-estul Munteniei, izolat sudul Transilvaniei.
Sub aspect fenologic, porumbul (hibrizii semitardivi şi tardivi) va parcurge maturitatea deplină (80-100%) şi recoltarea, în special în jumătatea de nord a ţării. La sfecla de zahăr vor predomina îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, local, fiind posibilă declanşarea maturităţii tehnologice.
Cartoful va înregistra faza de maturitate deplină, iar soiurile semitardive se vor recolta în continuare.
În aproape toată ţara, pomii fructiferi şi viţa-de-vie vor parcurge acumularea zahărului în fructe/boabe, coacerea rodului, maturarea lemnului, precum şi recoltarea, iar rapiţa înfiinţată în perioada optimă se va afla la germinare, răsărire şi local apariţia primelor frunze (10-100%), extinzându-se suprafeţele semănate în majoritatea regiunilor agricole.
„Cantităţile de precipitaţii înregistrate în ultimele zile în estul ţării vor îngreuna realizarea lucrărilor agricole specifice acestei perioade (recoltare, transport şi depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat etc.)”, se arată în prognoza Serviciului de Agrometeorologie al ANM.
Recomandările de specialitate vizează: efectuarea rigolelor de scurgere pentru eliminarea excesului de umiditate în zonele cu excese de umiditate în sol; eliberarea terenurilor de resturile vegetale; recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon şi continuarea lucrărilor de arat şi pregătire a patului germinativ pentru însămânţările de toamnă pe suprafeţele unde umiditatea solului permite efectuarea acestora.
Ultima săptămână din octombrie se va caracteriza printr-o vreme mai caldă sub aspect termic, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 14 şi 26 grade, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 8 grade la nivelul întregii ţări.
Temperatura maximă a aerului se va situa între 23 şi 33 de grade în majoritatea regiunilor. Temperatura minimă a aerului va oscila între 4 – 19 grade, pe întreg teritoriul agricol.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprinsă între 15 – 23 grade, la scara întregii ţări, valori favorabile atât pentru efectuarea lucrărilor de semănat, cât şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie la culturile înfiinţate până la această dată.
Din punct de vedere pluviometric, sunt posibile ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toată ţara. Totodată, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate, spune ANM.