Precup, Ministerul Finanţelor: România stă pe un sac de bani. Trebuie să ne deschidem la minte şi să lucrăm mai mult cu privatul
„Anul acesta este un an de rezilienţă, s-a dovedit şi anul trecut a fi unul, dar anul ăsta mai mult decât oricând. România stă pe un sac de bani, ţine doar de noi şi de privat să transformăm aceşti bani în proiecte concrete – şi vă dau câteva exemple. Vorbim de surse bugetare, anul acesta s-a alocat din bugetul de stat o sumă record pentru investiţii. Vorbim de 7% din PIB-ul României, undeva peste 100-115 miliarde de de lei. Avem bani din PNRR, 29 de miliarde de euro, care vor fi distribuiţi pe 5 ani pentru investiţii”, a menţionat Precup, la Forumul Investitorilor – 2023, organizat de ziarul Bursa, scrie Agerpres.
Totodată, el a subliniat că România are bani din partea instituţiilor financiare internaţionale care, „mai mult decât oricând, se dovedesc a fi partenere cu Guvernul României pentru a finanţa proiectele investiţionale”.
„Marea provocare este să tragem aceşti bani înspre economia reală. Un alt element cheie pe care l-a menţionat domnul ministru (Florin Spătaru, ministrul Economiei, n.r.) este parteneriatul. Cred că cheia este să găsim soluţiile şi să ne deschidem la minte şi să lucrăm mai mult cu privatul, să fim mai puţin suspicioşi atunci când statul intră într-un parteneriat cu un privat. Şi trebuie să înţelegem că privatul nu vine numai cu bani, ci vine şi cu expertiza de a pune pe picioare un proiect, de a monitoriza un proiect o perioadă lungă de timp, vorbim de 20-30 de ani şi poate, mai important decât orice, vine cu capacitatea de a duce la masă şi instituţiile financiare internaţionale.
În opinia sa, rolul statului este să identifice priorităţile mari investiţionale, fie că vorbim de infrastructură strategică, de transport, de telecomunicaţii, să vină cu un prim capital de început. Pe de altă parte, rolul privatului este să vină cu expertiză şi să se asigure că acel proiect merge până la capăt, să preia riscurile, susţine secretarul de stat.
„Nu cred că avem probleme de natură a resurselor financiare. Marea provocare pe care o văd este de a coagula, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel de sector privat, expertiza necesară pentru a debloca aceste proiecte. Din punct de vedere al acestui an, cred că România va performa mult mai bine decât majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană şi chiar din regiune. Bugetul României a fost, în acest an, construit pe o previziune de creştere economică de 2,8%, mai puţin decât ne dă Fondul Monetar Internaţional, 3,1%, mai mult decât unele ţări din regiune, ca Polonia 0,7% previziune economică în acest an – şi mai mult decât media europeană 0,8%. Deci, economia românească este deja într-o dinamică pozitivă de creştere. Cred că ţine doar de noi să aducem proiectele relevante pentru a fi finanţate şi a contribui la investiţii structurale pentru România, astfel încât rezilienţa economică a României să crească, indiferent că vorbim de perioade mai bune sau mai puţin bune la nivel internaţional, adică de criză sau de creştere economică”, a adăugat secretarul de stat.