Preda, MTI: Săptămâna viitoare vom avea o discuţie finală în legătură cu numirea unui CEO la TAROM

O decizie cu privire la situaţia directorului general executiv desemnat al TAROM, Heinrich Vystoupil, care a renunţat la post, va fi luată săptămâna viitoare, a declarat, vineri, Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 15:12
Preda, MTI: Săptămâna viitoare vom avea o discuţie finală în legătură cu numirea unui CEO la TAROM

”Noul CEO desemnat a avut anumite pretenţii pe care membrii Consiliului de Administraţie nu le-au acceptat. Este vorba despre unele condiţii financiare. Noul director nu semnase contractul de mandat. Săptămâna viitoare vom avea o discuţie cu dânsul la Ministerul Transporturilor pentru a găsi un punct comun. În cazul în care nu ne vom înţelege sunt şi alte nume pe lista scurtă pentru înlocuirea sa”, a declarat Valentin Preda, vineri, la Realitatea TV.

Heinrich Vystoupil, austriacul desemnat în urmă cu o săptămână să preia funcţia de director general executiv al companiei TAROM, ar fi renunţat la post, pretenţiile salariale ale acestuia fiind considerate exagerate de membrii Consiliului de Administraţie al companiei, au declarat vineri, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor.

Conform acestora, membrii noului CA au anunţat că nu pot satisface pretenţiile salariale şi organizaţionale ale noului CEO în cursul discuţiilor pentru semnarea contractului de mandat al acestuia, iar Vystoupil a preferat să renunţe la post.

Potrivit procedurii, compania care a recrutat membrii CA, între care şi Heinrich Vystoupil, va trebui ca din lista scurtă a celor selectaţi pentru a face parte din conducerea companiei să aleagă o nouă persoană care să fie numită în locul directorului demisionar.

După o nouă nominalizare, urmează o nouă Adunare Generală a Acţionarilor care să valideze noul membru al Consiliului de Administraţie, iar Consiliul va trebui ulterior să aleagă un nou director executiv dintre membrii săi.

Heinrich Vystoupil, fost manager pentru România al Austrian Airlines, a fost ales director general executiv al companiei TAROM în data de 17 octombrie.

Acesta urma să semneze contractul de mandat, iar membrii Consiliului de Administraţie au decis în şedinţa de miercuri ca Sorin Georgescu, actualul director să îndeplinească atribuţiile de director general până la semnarea contractului.

Membrii Consiliului de Administraţie i-au numit în data de 17 octombrie în funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al companiei, pe Dan Pascariu şi Valentin Macec.

‘Cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie vor alege CEO-ul companiei TAROM, în urma unei analize, însă scopul principal este acela de a face compania TAROM să fie profitabilă’, a declarat ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, cel care a prezentat vineri lista viitorilor membri ai Consiliului de Administraţie de la compania TAROM.

Membrii CA au precizat, la conferinţa de desemnare a lor, că primele măsuri pe care le vor lua vor fi alegerea managerului companiei, analiza datelor financiare şi dezvoltarea unui proiect pe termen lung în ceea ce priveşte compania.

‘În prima şedinţă vom analiza situaţia financiară a companiei şi apoi vă vom spune exact măsurile pe care le vom lua. Pentru a conduce o astfel de companie nu trebuie să fii neapărat din domeniul aviaţiei şi, dacă vă uitaţi la majoritatea companiilor din lume, membrii CA nu fac parte neapărat din domeniul în care compania îşi desfăşoară activitatea. Esenţial este ca aceasta să fie profitabilă’, a declarat Dan Pascariu, membru în CA la TAROM şi fost manager de instituţii bancare de pe piaţa românească.

Fostul preşedinte al CA, Valentin Macec a afirmat că, în maximum 3 ani, TAROM ar trebui să devină o companie profitabilă.

‘Tarom poate deveni profitabilă în 3 ani de zile. Noi nu vom majora preţul biletelor şi nici nu vom face concedieri, mai degrabă vom reduce tarifele, pentru că suntem într-o piaţa concurenţială. În maximum 2 luni vom avea o situaţie clară a companiei şi vă vom anunţa care este strategia în ceea ce priveşte privatizarea companiei. Personal, dacă aş fi investitor, aş prefera să preiau 50 plus 1% din companie şi nu doar 20 de procente’, declara Valentin Macec, membru în CA la TAROM.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. TAROM este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993, a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000.

La finele lunii iulie, compania de servicii profesionale, consultanţă şi audit PwC România, în asociere cu firma corespondentă de avocatură D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group, a fost selectată să furnizeze servicii de consultanţă pentru recrutarea managerilor privaţi pentru zece companii aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), printre care şi TAROM.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...