Preda: O alianţă politică de succes nu poate include guralivi de tipul Becali şi Dan Diaconescu

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că o alianţă politică de succes, indiferent că se va numi Mişcarea Populară sau altfel, nu va putea include traseişti, corupţi sau "guralivi de tipul Becali, Dan Diaconescu şi alţii, care nu au nicio idee despre guvernarea contemporană".
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 17:34

Potrivit lui Preda, o alianţă politică de succes, indiferent că se va numi Mişcarea Populară sau altfel, nu va putea include „supravieţuitori cu un parcurs mai lung sau mai scurt (aşa-numiţii traseişti), corupţi sau discreditaţi de acuzaţii de corupţie, adăpostiţi acum în spatele unor forţe politice auto-intituate responsabile, progresiste etc”, informează Mediafax.

Preda mai susţine că această construcţie politică nu va putea cuprinde „guralivi de tipul Becali, Dan Diaconescu şi alţii, care nu au nicio idee despre guvernarea contemporană”.

Europarlamentarul îi exclude şi pe „cei capabili să spună azi un lucru şi mâine exact contrariul”.

„Analizând aceste criterii, veţi vedea că o alianţă de succes are nevoie înainte de toate de oameni noi mai degrabă decât de cei îmbătrâniţi în tranziţie. De bună seamă, nu sunt atât de naiv încât să nu-mi imaginez că, pe lângă variantă schiţată mă sus, există alte două: să se pună la cale o alianţă care să eşueze, întrucât ar pune pe primul plan interese personale; să nu se ivească nimic nou, de teamă că în locul coagulării să fie suscitate, de fapt, sciziuni şi clivaje noi. Cred, de aceea, că o alianţă de succes trebuie să pornească de la obiective ale guvernării. Ale uneia de dreapta, desigur, fiindcă blocul stângii există deja şi ştim ce promite stânga lui Ponta şi Antonescu! Iar dacă, până la urmă, o alianţă nu va putea fi realizată decât selectând cu discernământ ralierile, cu atât mai bine!”, scrie Cristian Preda.

Preşedintele PNG, George Becali, a declarat, joi, că partidul se va regăsi „cel mai probabil” în Mişcarea Populară, el argumentând că aşa a fost sfătuit de „oamenii din PNG”.

„PNG va fi în Mişcarea Populară. Vom negocia şi cu PDL, PRM şi PP-DD. Cel mai probabil vom fi în Mişcarea Populară, pentru că aşa m-au sfătuit oamenii din PNG”, a spus Becali.

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...