În 2010, preşedintele Secţiei de Predicţie al Comisiei Europene de Seismologie George Purcaru a prezentat o predicţie pentru Vrancea în 2012, arată Evenimentul Zilei. Predicţia face parte dintr-o lucrare mai veche, din 1979, şi anunţa drept probabil un seism mediu în perioada 2000- 2012. Cutremurul, pe care profesorul îl prevede, va avea o magnitudine cuprinsă între 6,3-7,1. Cercetătorul spune că, deşi anul 2012 nu poate fi considerat absolut fix, o eroare de un an este acceptabilă ştiinţific. Purcaru mai spune că cercetătorii români sunt la curent cu această dezvăluire deoarece a vorbit cu ei la Congresul din Franţa, când au cerut să afle cum s-a ajuns la această dată.
Preşedintele Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie spune că în ţara noastră cel mai mare cutremur poate atinge 8 grade pe scara Richter. Profesorul George Purcaru a anticipat cutremurul din 1977 cu patru ani mai devreme, fapt atestat de o lucrare. Contradicţiile dintre seismologul Geoge Purcaru şi directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului Gheorghe Mărmureanu sunt binecunoscute şi nu de puţine ori al doilea a fost acuzat de amatorism de către profesorul George Purcaru.
Profesorul are la activ patru predicţii referitoare la cutremure majore care s-au adeverit. Cel dintâi s-a produs în România, în 1977, al doilea a zguduit Italia în 1981, iar profesorul a avertizat doar asupra locului. Următorul seism, cel din Insulele Aleutine (1994), care i-a adus şi recunoaşterea pentru cea mai exactă predicţie din lume (loc, perioadă şi magnitudine), l-a prezis alături de doi americani. Al patrulea este cel din Insulele Solomon (2007) – a anticipat locul şi magnitudinea.