Predoiu: Alegerile nu trebuie umbrite de nici cel mai mic semn de întrebare

12 11. 2024
predoiu catalin 4365

„Fără îndoială că vom lua măsuri pentru a ne asigura că acest principiu se respectă, voi emite o instrucţiune specială pe care vă rog să o citiţi cu maximă atenţie, pentru că prevede şi întăreşte în acelaşi timp obligaţii legale şi obligaţiile de serviciu. Şi, repet, ne vom asigura sistemic şi structurat că acest principiu se aplică, respectiv că instrucţiunea pe care o voi emite va fi respectată. (…) Acest proces electoral este important în perspectivă, pentru că el nu trebuie doar formal să selecteze membrii Parlamentului şi, mai departe, prin instituţia mandatului politic – Guvernul, iar în mod direct preşedintele României, ci el este menit să încarce cu legitimitate democratică, legitimitate populară, pe cei care vor exercita mandatele, acolo unde le primesc. Această încărcătură democratică trebuie să fie neştirbită, nu trebuie să fie umbrită de nici cel mai mic semn de întrebare, pentru că toţi cei pe care poporul îi va alege vor avea de luat măsuri importante pentru ţară şi pentru popor. Atunci, ei trebuie să aibă o legitimitate politică, dincolo de orice fel de dubiu”, a spus Predoiu, conform Agerpres.

El a informat că, pe parcursul procesului electoral, în zilele de vot, va preda comanda ministerului către un înlocuitor.

„Un capitol foarte important pentru mine şi pentru toată conducerea ministerului, sunt convins că şi pentru dumneavoastră, pe care am insistat şi la alegerile precedente şi de care consider că, exceptând două trei situaţii pe care le-am rezolvat preventiv, l-a îndeplinit toată lumea, este echidistanţa politică a tuturor structurilor MAI, imparţialitatea politică, respectarea strictă a legalităţii, indiferent de armă, indiferent de structura Ministerului Afacerilor Interne. Este un principiu de la care nu am niciun fel de nuanţă şi faţă de care nu fac niciun fel de rabat, niciun fel de excepţie”, a transmis ministrul, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

La rândul său, Bogdan Despescu, secretar de stat pentru ordine şi siguranţă publică, a informat că de la debutul campaniei electorale, cu referire la alegerile preşedintelui României, şi până duminică s-au desfăşurat 76 de manifestări electorale, în 44 de localităţi, din 24 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

În privinţa alegerilor parlamentare, de la debutul campaniei electorale, respectiv de la 1 noiembrie şi până la data de 10 noiembrie s-au desfăşurat 14 manifestări cu caracter electoral, în 13 localităţi, din opt judeţe şi municipiul Bucureşti.

Potrivit secretarului de stat Despescu, în ziua de 24 noiembrie, la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, peste 43.000 de cadre din Ministerul Afacerilor Interne vor acţiona pe tot ce înseamnă competenţele MAI.