Predoiu: Am decis să îmi asum candidatura la Primăria Capitalei. Îl invit pe Ciucu să discutăm un parteneriat

Economica.net
20 04. 2016
catalin_predoiu_27901900_61052500

El a precizat că a luat decizia de a candida după consultări cu liderii PNL. ‘Gândurile mele sunt extrem de limpezi şi voinţa mea, extrem de hotărâtă’, a spus Predoiu.

Liberalul a pledat pentru un Bucureşti care să aibă o administraţie ‘europeană’ şi ‘cinstită’.

‘Vă chem alături de mine ca să ne schimbăm cu toţii viaţa în bine’, a adăugat Cătălin Predoiu.

‘După ce ne-am consultat împreună în cadrul PNL (…) am decis să îmi asum candidatura la Primăria Generală a Capitalei. Sunt foarte emoţionat, dar gândurile mele sunt extrem de limpezi şi voinţa mea extrem de hotărâtă. Îmi asum această responsabilitate angajându-mă în acelaşi timp în faţa tuturor bucureştenilor, a membrilor şi simpatizanţilor PNL şi ai dreptei, în general, că voi concura cu toată energia şi competenţa mea pentru victoria PNL, pentru victoria dreptei în Bucureşti’, a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă organizată la sediul partidului.

Întrebat dacă acum ar putea avea probleme cu justiţia, liderul liberal a afirmat că activitatea sa a fost legală şi poate sta de vorbă cu oricine ‘cu fruntea sus’.

‘Nimic din activitatea mea nu a ieşit din câmpul legii. Nici ca avocat, nici ca ministru, nici ca politician. Dau orice explicaţii oricui, orice faptă a mea este probabilă cu orice document, nu am niciun fel de preocupare în acest sens, nu consider că a sta de vorbă cu justiţia este o ruşine sau un stigmat. Orice cetăţean e dator să dea explicaţii, dacă e întrebat. Numai cei care se simt vinovaţi consideră asta o vulnerabilitate. Eu pot să stau de vorbă cu oricine în această ţară cu fruntea sus’, a arătat Cătălin Predoiu.

Liberalul a pledat pentru un Bucureşti care să aibă o administraţie ‘europeană’ şi ‘cinstită’.

‘Bucureştiul are nevoie de o administraţie europeană, de o administraţie profesionistă, cinstită. În 2018 vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. În 2019, Bucureştiul va fi capitala unui stat care va prelua preşedinţia Uniunii Europene. Până atunci vom rezolva împreună toate problemele oraşului, vom pune în aplicare împreună o viziune pentru modernizarea şi dezvoltarea oraşului. Azi bucureştenii sunt batjocoriţi în trafic, sunt sufocaţi de o administraţie ineficientă din cauza celor care au condus această administraţie. Bucureştenii plătesc un cost al vieţii mult prea ridicat, fără să primească în schimb servicii de calitate. Vom schimba în bine aceste lucruri împreună. Vă chem alături de mine ca să ne schimbăm cu toţii viaţa în bine’, a mai declarat Predoiu.

El a anunţat că joi va cere partidului votul de încredere pentru candidatura sa. ‘Le cer liberalilor să fie alături de mine, să fie învingători’, le-a transmis liberalul colegilor de partid.