Predoiu despre raportul pe justiţie al CE: Mi-e teamă că va fi un tablou pictat în tonuri sumbre

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la Digi24, că îi este teamă că raportul Comisiei Europene privind progresele din Justiţie, care se publică miercuri, va fi ca un tablou pictat în tonuri sumbre pentru că întreaga atmosferă a împietat asupra unei dinamici care se instalase.
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 08:18
Predoiu despre raportul pe justiţie al CE: Mi-e teamă că va fi un tablou pictat în tonuri sumbre

Fostul ministru al Justiţiei nu vede cu ochi buni raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). „Mi-e teama ca va fi un tablou pictat în tonuri sumbre pentru că întreaga atmosferă a împietat asupra unei dinamici care se instalase. Era foarte mult de muncă, încă un ciclu sau două de implementare a reformelor dar se lucra. În 3-6 ani cred ca sistemul judiciar era compatibil cu oricare din EU. Pe undeva ne-am oprit”, a spus, marţi seara, la Digi24, Predoiu.

Cătălin Predoiu consideră că România ar fi trebuit să lupte pentru atenuarea limbajului uneori prea dur al CE.

„Trebuie să conştientizăm faptul că ei au fost surprinşi de turnura evenimentului, de instrumentele politice folosite în sistemul juridic”, a declarat Predoiu.

Fostul ministru al Justiţiei a remarcat faptul că în ultimii ani se abandonase această teza a politizării raportului pe justiţie, spunând că această joacă cu raportul în meciul politic din România a penalizat Bucureştiul în
raport cu CE.

„Îl priveam ca pe un exerciţiu firesc de combatere a corupţiei. Ultimele luni au demonstrat că, cel puţin din ţară, el a fost jucat politic de ambele tabere, acest lucru a fost receptat cu rezerve la
Bruxelles”, a susţinut sursa citată

Cătălin Predoiu este rezervat în privinţa ridicări MCV sau a extinderii sale într-o variantă mai light peste toate statele UE. „Să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să credem că reluarea propunerii de a extinde MCV pentru toate statele nu va avea succes dacă pe teren nu continuăm ce am început. Problema nu era încotro merg sau dacă facem reforme, problema se redusese la nivelul ritmului ăi progresului de implementare a lor”, a mai spus Predoiu.

Comisia Europeană prezintă, miercuri, începând cu ora 11.00, raportul despre evoluţia Justiţiei din România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, concluziile şi tonul acestui document urmând să aibă impact asupra procesului de aderare la Spaţiul Schengen.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă țară intră pe lista cu roaming gratuit în UE din 2026
O nouă țară intră pe lista cu roaming gratuit în UE din 2026
Comisia Europeană a propus integrarea Ucrainei în zona de roaming a UE începând din ianuarie 2026. Acest lucru le va permite ucrainenilor să sune, să trimită mesaje text și să își......
Ilie Bolojan, la Consiliul Național al PNL: Fără o schimbare parțială de persoane în conducerea partidului n-avem nicio șansă în viitor
Ilie Bolojan, la Consiliul Național al PNL: Fără o schimbare parțială de persoane în conducerea partidului n-avem nicio ...
Preşedintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că noul statut introduce competiţie în ...
Daniel David: Avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. Trebuie să reducem fondul de burse. Orice poate fi tăiat
Daniel David: Avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. Trebuie să reducem fondul ...
Sistemul de burse din România este extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă ministrul ...
Cum a ajuns Exim Bank să plătească dublu unei companii private chiria pentru clădirea de pe Kiseleff, față de cât plătește aceasta din urmă către RAAPPS. Cine e proprietarul companiei și când a obținut contractul – G4media
Cum a ajuns Exim Bank să plătească dublu unei companii private chiria pentru clădirea de pe Kiseleff, față de cât ...
“Nesimțirea e mare”, a spus vineri premierul Ilie Bolojan despre cazul unei clădiri a statului închiriată de RAAPPS ...