Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România

22 11. 2024
predoiu catalin 4365

„Eu anticipez că lucrurile merg pe un făgaş foarte bun din moment ce ministrul austriac a convenit acest pachet. Era important să avem astăzi un acord, dacă întâlnirea de astăzi s-ar fi soldat cu un dezacord într-adevăr ar fi fost o problemă cu acest parcurs pentru care s-a muncit foarte mult de către toată lumea. Dar astăzi am realizat acest acord şi e important cred că ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România”, a spus Predoiu, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte votul Ţărilor de Jos, Cătălin Predoiu a arătat că deocamdată nu există niciun semn că ar fi probleme în această procedură.

„Am abordat totdeauna dosarul acesta cu raţiune şi nu cu emoţie, sunt în contact cu ambasadoarea noastră de la Bucureşti, am vorbit despre numărate ori în această vară, în toamnă şi acum două zile înainte să vin încoace, sunt informat cu privire la stadiul acestor proceduri. Iată despre ce este vorba. Olanda anul trecut şi-a precizat poziţia favorabilă intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, noul guvern instalat şi-a precizat, de asemenea, o poziţie favorabilă, potrivit procedurilor constituţionale la nivel de Guvern şi Parlament în Olanda, înainte de fiecare Consiliu JAI, guvernul olandez trimite Parlamentului o informare care să fie luată la cunoştinţă şi eventual discutată de către parlamentari”, a precizat Predoiu.