Prefectul Berbeceanu: La acest moment nu avem în vedere un scenariu care să presupună carantina în Capitală

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat miercuri că în prezent nu există un scenariu care să presupună carantina.
Economica.net - mie, 09 dec. 2020, 10:43
Prefectul Berbeceanu: La acest moment nu avem în vedere un scenariu care să presupună carantina în Capitală

„Am văzut şi declaraţia domnului Vlad Voiculescu, nu a spus chiar aşa cum s-a susţinut în mass-media că vizează dumnealui sau autorităţile carantinarea Bucureştiului. La acest moment nu avem în vedere un asemenea scenariu şi sunt absolut convins că, respectând normele legale aflate în vigoare, evităm să luăm măsuri mai dure, pentru că e nefiresc să iei măsuri suplimentare atât timp cât ele nu sunt respectate. Poţi să iei orice fel de măsuri, dacă nu urmăreşti şi respectarea acestora”, a spus Berbeceanu după o şedinţă cu reprezentaţii mai multor structuri cu rol de control.

Prefectul a menţionat că nu se poate vorbi despre o eliminare a restricţiilor în vigoare de Sărbători.

„Respectându-le cu stricteţe, evităm să fim nevoiţi să luăm măsuri mai dure. Toţi ne dorim să avem Sărbători cât mai liniştite şi cât mai relaxate, însă nu doar autorităţile, ci şi populaţia trebuie să facă eforturi pentru aceasta, respectând normele aflate în vigoare”, a afirmat Traian Berbeceanu.

El a menţionat că la Prefectură a avut loc o şedinţă cu reprezentanţii structurilor cu atribuţii de control, respectiv Poliţie, Jandarmerie, ISU, Protecţia Consumatorilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă.

„Scopul acestei şedinţe a fost de a intensifica controalele în ceea ce priveşte respectarea normelor aflate în vigoare la această dată, pentru că, din analizele pe care le-am efectuat, am constatat că a scăzut foarte mult numărul de controale şi numărul de sancţiuni aplicate (…) în mod evident, scopul acestor controale este de a-i determina pe cetăţeni să respecte normele aflate în vigoare. În opinia mea, atunci când legea nu este respectată, trebuie impusă şi în mod categoric, respectând normele aflate în vigoare, evităm ca în perioada următoare să fim nevoiţi să luăm măsuri mai dure”, a mai declarat Traian Berbeceanu.

Potrivit acestuia, numărul controalelor a scăzut şi în contextul în care efectivele Poliţiei, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei au fost angrenate şi în misiuni ocazionate de alegerile parlamentare.

„Numărul de cazuri este undeva constant, la 1.700 – 1.700 şi ceva de cazuri pozitive depistate zilnic. Controalele au scăzut şi datorită faptului că, în mod firesc, efectivele Poliţiei, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei au fost angrenate şi în activităţile de la alegeri. Acum, alegerile s-au terminat şi suntem cu toate forţele şi cu toate efectivele calaţi şi pe zona respectării măsurilor aflate în vigoare. S-a discutat despre înăsprirea controalelor”, a adăugat Traian Berbeceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri...
Alin Burcea (ANAT): Pe noi aceste măsuri ne pun la pământ. Creşterea TVA-lui va face ca resursele oamenilor să fie mai mici şi că vor tăia de la servicii, de la turism
Alin Burcea (ANAT): Pe noi aceste măsuri ne pun la pământ. Creşterea TVA-lui va face ca resursele oamenilor să fie mai ...
Creşterea cotei generale de TVA va face ca resursele oamenilor să fie mai mici, iar aceştia îşi vor reduce cheltuielile ...
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia ...
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...